România a fost învinsă de Muntenegru în al doilea meci din cadrul grupei B de la Campionatul European de handbal feminin, într-o partidă disputată la Debrecen, în Ungaria.
Ex-iugoslavele s-au impus cu scorul de 27-25, după o prestație convingătoare, în fața unei formații din România vădit neexperimentate, cu mari carențe în ofensivă și cu probleme serioase și în defensivă.
Prima repriză a fost una a extremelor, cu un Muntenegru începând în forță, conducând pe tabelă cu 7-2 sau 8-3. S-a rupt apoi firul pentru Jaukovici, Bulatovici și compania, căci România a început o perioadă excelentă, conducând cu 9-8, făcând spectacol, în special prin Seraficeanu, pe extremă. Am terminat însă iarăși buimăcite primul mitan, cu sportivele slave la timona partidei, cu prea puține parade în poartă, cu multă lentoare în atac.
Partea secundă nu a diferit extrem de mult, s-a văzut valoarea superioară a muntenegrencelor, Curmenț a început să apere parcă mai bine totuși, Seraficeanu de departe cea mai buna jucătoare a noastră.
Am venit pe final la două goluri în spate, chiar am avut atacul la 25-27 în intrarea în ultimele 60 de secunde, a ratat Stoica de la 9 metri și cam filmul aici s-a oprit.
Calculele vor putea fi făcute la finalul disputei Cehia - Serbia, programată la ora 21:30.
România are două puncte și trebuie să învingă peste două zile Serbia, de la aceeași oră, 19, meci de asemenea LIVE pe SpotMedia.ro.
Desfășurarea întâlnirii:
Final de meci, Muntenegru ne învinge cu 27-25!
Min.58: Pasă excelentă Stoica la Coteț, 25-27, gol de pe pivot.
Min.57: Gol frumos lobat de la Dindiligan, -3 acum, mai e foarte puțin timp însă.
Min.55: Jaukovici are valoare, a simțit că nu strânge advesara din extremă, se duce Muntenegru la 27-23.
Min.54: Încă un gol superb Stoica, venită de la 9 metri.
Min.53: Lorena Ostase marchează simplu de pe pivot, venim la minus 2 și sperăm.
Min.51: Încă un gol minunat Seraficeanu din extrema dreaptă, venim la 21-24.
Min.48: Diferență mare acum pe tabelă, 24-19, au marcat și din 7 metri. Dindiligan marchează din extremă.
Min.42: Încă un gol din extremă Seraficeanu, venim iarăși la minus 3.
Min.39: Acuratețea paselor noastre lasă mult de dorit. Este 20-16 acum, Popa marchează. Mai avem 20 de minute de suferit..
Min.32: Marcăm două goluri la rând și venim la -2, șut superb Ștefania Stoica.
Începe partea secundă!
Pauză, 16-12 pentru Muntenegru!
INFO: Intervenție VAR pentru un fault al lui Bulatovici. Poate primi roșu. Boiciuc a primit un pumn în figură.
Min.27: Marcăm de la 7 metri pentru prima dată, prin Bazaliu!
Min.26: Seraficeanu, cea mai bună de la noi, 4 goluri azi, nou gol din unghi!
Min.23: Șut bun de la distanță Bazaliu, 10-14. Și avem un nou atac.
Min.20: Iarăși luăm prea ușor gol...Nu mai marcăm de peste 6 minute.
Min.18: Grbici iese la rampă, Muntengru marchează de la 9 metri, e 12-9.
Min.16: Brnovici dă gol, conduc din nou muntenegrencele, primim și eliminare...
Min.14: De la 8-3, România conduce cu 9-8, gol de pe extrema stângă.
MINUNAT JOACĂ ROMÂNIA! PATRU GOLURI LA RÂND, OSTASE MARCHEAZĂ DIN POARTĂ ÎN POARTĂ. ESTE 8-8!
INFO: Schimbare greșită la Muntenegru! Avem încă un om în plus.
Min.12: Gol de pe extremă, Seraficeanu face și ea dubla, 6-8!
INFO: Prima eliminare, Jaukovici se duce 2 minute pe bancă, o faultează în pivot pe Ostase.
Min.10: Lazovici, antenorul ex-iugoslavilor, cere time-out. România a venit la doar 3 goluri în spate, două goluri pentru Stoica azi.
Min.9: Andreea Stoica pătrunde pe pivot și venim din nou la -4.
Min.7: Prinde o minge deloc ușoară Ostase pe pivot, dăm gol. Dar ele primesc imediat un 7 metri.
Min.5: Pletikosici duce scorul la 6-2, Pera ia time-out, părem buimăcite și fără soluții la acest debut de joc.
Min.4: Mugosa marchează din 7 metri, e 5-2 deja, facem cadouri și nu suntem deloc atente în ofensivă.
Min.3: Se duce Muntenegru pentru prima dată la 2 goluri, greșește aiurea Boiciuc.
Min.3: Seraficeanu punctează din poziție de pivot, 2-2, e primul său gol la acest EURO.
Min.2: Bazaliu, aruncare excelentă de la 9 metri, 1-1.
Min.1: Jaukovici înscrie din lovitură de la 7 metri.
ÎNCEPE PARTIDA!
18.56: Se întonează acum cele două imnuri naționale de stat.
18.48: Sunt peste 1200 de fani veniți din România, iar atmosfera e una splendidă în sala de la Debrecen.
România întâlnește favorita grupei B în al doilea meci de la EURO, meci care are loc tot în Fonix Arena din Debrecen, Ungaria, unde vom juca și al treilea meci din grupa B, peste două zile, cu Serbia. Am început perfect acest Campionat, cu o victorie cu Cehia, 29-28, deși am fost conduși la un moment dat și la 6 goluri.
Elevele lui Florentin Pera au strălucit în partea secundă, răstimp în care Bazaliu, Boiciuc sau Borș au strălucit, ca și portărița Curmenț.
Tot vineri, Muntenegru a învins clar Serbia, 24-18. Duminică, România joacă chiar de Ziua Națională, iar această înfruntare va începe la ora 19 și va fi televizată pe DigiSport 2 și Prima Sport 2. Tot în aceeași zi, avem și meciul Serbia - Cehia, de la 21.30.
Muntenegru este favorită la casele de pariuri în meciul cu România. Muntenegrencele au o cotă la victorie de 1.30-1.80, iar România este cotată cu 2.46-4.85.
Un prim „7” posibil pentru România: Curmenț, Dindiligan, Bazaliu, Boiciuc, Popa, Seraficeanu, Ostase.
Selecționerul României Florentin Pera a dorit să transmită un mesaj pentru toți românii cu ocazia sărbătorii naționale a României: „Astăzi, România este în inima fiecăruia dintre noi, este o sărbătoare a unității și mândriei noaste naționale. La muți ani, români de pretutindeni!”, a declarat pentru Gazeta Sporturilor, antrenorul bistrițean.
Lotul României pentru Campionatul European:
Portari: Bianca Curmenţ (CSM Corona Braşov), Diana Ciucă (CS Rapid Bucureşti), Daciana Hosu (CSM Bucureşti);
Extreme dreapta: Oana Borş (HC Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud);
Interi dreapta: Daria Bucur (SCM Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea);
Centri: Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (HC Dunărea Brăila), Alisia Boiciuc (CSM Corona Braşov);
Interi stânga: Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Sorina Grozav (CS Rapid Bucureşti), Ştefania Stoica (CS Rapid Bucureşti);
Extreme stânga: Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (HC Dunărea Brăila);
Pivoţi: Lorena Ostase (CS Rapid Bucureşti), Mirabela Coteţ (HC Dunărea Brăila), Ştefania Jipa (SCM Gloria Buzău).