Billie Jean King Cup: România e condusă de Ucraina cu 2-0 după prima zi

Billie Jean King Cup: România e condusă de Ucraina cu 2-0 după prima zi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România este condusă de Ucraina cu 2-0, după ce Elina Svitolina a învins-o pe Jaqueline Cristian cu 6-3, 7-5, vineri, în al doilea meci de simplu al întâlnirii de la Fernandina Beach (Florida), din calificările Billie Jean King Cup.

Jaqueline Cristian (25 ani, 75 WTA) s-a înclinat după o oră şi 37 de minute la primul său duel cu Svitolina (29 ani, 18 WTA).

Svitolina a început mai bine şi a condus cu 2-0, dar apoi românca a egalat, 2-2. Ucraineanca s-a desprins din nou, la 4-2, reuşind să îşi adjudece primul set cu 6-3. Actul secund a fost mai echilibrat, dar Svitolina a făcut diferenţa cu un break reuşit la 5-5.

ADVERTISING

Svitolina a fost superioară la capitolul winners, 21-16, având şi mai puţine erori neforţate, 28-31.

În primul meci de simplu, Ana Bogdan a fost învinsă Lesia Ţurenko în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-0.

Sâmbătă (19:00, ora României), în al treilea meci de simplu, Ana Bogdan (31 ani, 64 WTA) o va înfrunta pe Svitolina, o altă confruntare în premieră, iar ultimul duel de simplu le va opune pe Jaqueline Cristian şi pe Lesia Ţurenko (34 ani, 42 WTA). Singura partidă directă dintre ele a fost câştigată de ucraineancă, în 2021, în sferturi la Linz, cu 5-7, 6-4, 6-1.

ADVERTISING

Meciul de dublu le va opune pe gemenele Liudmila şi Nadia Kicenok şi pe tinerele Mara Gae/Anca Todoni.

Căpitanul nejucător al echipei României, Horia Tecău, le-a convocat pentru acest meci pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu), Mara Gae (1.062 WTA la simplu), precum şi pe Simona Halep, care s-a retras între timp din cauza unei accidentări.

Echipa Ucrainei, al cărei căpitan nejucător este Mihail Filima, le cuprinde pe Elina Svitolina (18 WTA la simplu), Lesia Ţurenko (42 WTA la simplu), Iulia Starodubţeva (138 WTA la dublu, 146 WTA la dublu), Liudmila Kicenok (18 WTA la dublu), Nadia Kicenok (42 WTA la dublu).

ADVERTISING

Meciul cu Ucraina, din calificările BJK Cup, va avea loc pe 12 şi 13 aprilie, la Racquet Park Drive din Amelia Island, Fernandina Beach (Florida/SUA).

România şi Ucraina s-au întâlnit de patru ori până acum, iar tricolorele conduc cu 3-1.

În 1997, România s-a impus cu 3-0, la Bari (Italia), în Grupa B a zonei Europa/Africa. În 1999, România câştiga cu 2-0, în Spania (Murcia), în play-off-ul zonei Europa/Africa. Singura victorie a Ucrainei datează din 2003, când învingea cu 2-1, la Estoril (Portugalia), în Grupa C a zonei Europa/Africa. Ultimul duel a avut loc în 2014, la Budapesta, România câştigând cu 2-0, în barajul de promovare al zonei Europa/Africa.

În noiembrie, România a învins Serbia cu 4-0, la Kraljevo, în baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială a competiţiei, în timp ce Ucraina a trecut de Lituania cu 3-1, la Vilnius.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇