Becali, interviu pentru BBC: "Câștigăm proces după proces cu Armata! Steaua nu are niciun viitor"

Becali, interviu pentru BBC: "Câștigăm proces după proces cu Armata! Steaua nu are niciun viitor"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

BBC a scris despre conflictul existent între Steaua și FCSB, după ce echipa lui Gigi Becali a fost nevoită să își schimbe numele și marca în urmă deciziilor din instanță.

BBC notează că Steaua, care a avut o rivalitate de decenii cu Dinamo, are acum un inamic și mai mare: FCSB. Ambele echipe pretind că sunt urmașele Stelei, iar cazul a ajuns în instanță.

Chestionat de BBC pe acest subiect, Gigi Becali s-a arătat convins că va recupera numele și marca în instanță.

"Echipa Armatei nu are niciun viitor. Trebuie să-și schimbe forma de organizare și nu o pot face. Acea echipă cheltuie banii statului degeaba. Nu pot să joace fotbal profesionist. Vom câștiga proces după proces. Sincer, îmi plac mai mult nouă sigla și noul nume, dar contează pentru fani să le recuperăm și cred că tribunalul ne va da dreptate până la urmă. Sunt optimist că numele se va întoarce la mine", a spus Becali.

ADVERTISING

BBC mai notează că FCSB are mai mulți fani decât Steaua, aproape 40.9% dintre români, citând un studiu realizat de Gazeta Sporturilor în 2020. Totuși, publicația britanică remarcă, în articolul scris de Emanuel Roșu, că stadioanele sunt aproape goale la ambele echipe. FCSB a avut o medie de 7.500 de spectatori la meciurile din sezonul precedent, în timp ce Steaua joacă cu câteva sute de spectatori.

BBC mai scrie că acest conflict a împărțit pe toată lumea în două tabere. În timp ce fanii de la Peluza Nord anunță că vor face demersuri pentru că echipa să joace în Ghencea, cei din Asociația Steliștilor 1947 se opun vehement.

ADVERTISING

De asemenea, BBC remarcă și că gloriile echipei sunt împărțite. Dacă Gabi Balint este alături de Steaua, portarul legendar Helmuth Duckadam a rămas aproape de FCSB.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!