Virgil van Dijk, căpitanul selecţionatei Olandei, adversara României în optimile de finală ale EURO 2024, a avertizat că echipa sa are nevoie de o îmbunătăţire majoră, astfel riscă eliminarea de la Campionatul European de fotbal, sugerând totodată că s-ar putea ca batavii să-şi fi supraestimat propriile calităţi, scrie Reuters.
Naţionala Oranje a fost puternic criticată după ce a fost învinsă de Austria (scor 2-3), marţi la Berlin, eşec în urma căruia s-a clasat doar pe poziţia a treia în grupa sa, însă a reuşit să avanseze în faza eliminatorie.
"Pot să înţeleg complet criticile. Nu sunt prost, ştiu şi că pot să fac mai bine şi că ar trebui să fie mai bine, şi la asta lucrez. Nu am jucat cel mai bun meci al nostru împotriva Austriei. Mă afectează şi cred, de asemenea, că în general lucrurile pot şi ar trebui să fie mai bune. Întreaga echipă nu a alergat, dar mă uit mai întâi la mine. Aş fi putut face mai mult", a declarat jucătorul lui FC Liverpool.
A existat multă introspecţie în ultimele zile la selecţionata olandeză, care a primit liber joi, dar s-a întors la muncă vineri pentru a se pregăti pentru următorul meci, cel cu România, programat pe 2 iulie la Munchen.
"Poate că ne supraestimăm", a spus van Dijk. "Trebuiau spuse multe şi a trebuit să analizăm multe. Lucrurile au mers complet prost împotriva Austriei. A fost foarte rău. Am vorbit despre multe aspecte, acum trebuie să le arătăm. Nu tacticile au mers prost. A fost în principal dorinţa de a câştiga, de a câştiga a doua minge. Nu este necesar să discutăm asta cu antrenorii, jucătorii trebuie să facă acest lucru între ei. Deci, am vorbit despre asta... şi cu cuvinte dure", a adăugat fundaşul.
Van Dijk a subliniat însă că nu este nevoie să intre nimeni în panică după o performanţă slabă: "A fost mai degrabă o deschidere a ochilor, dar dacă vom continua în acelaşi mod, nu mai avem treabă aici. Acest lucru trebuie să se schimbe repede, altfel vom sta acasă reflecând la ceea ce ar fi putut să fie. Nu vrem asta".
Însă căpitanul olandez a precizat că el şi coechipierii săi nu vor subestima următoarea lor adversară, naţionala României, câştigătoarea Grupei E.
"Suntem umili, nu privim mai departe de următorul meci. Nu vom subestima pe nimeni, trebuie să fim acolo complet concentraţi asupra muncii pe care o avem de făcut marţi", a conchis Virgil van Dijk.
(P) Vezi aici cum analizeaza meciul specialistii in ponturi pariuri Euro 2024!