Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, care a câștigat în weekend titlul la Dubai a revenit în top 10 în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni.
Grecul a urcat două poziții față de săptămâna trecută după primul său titlu în decurs de aproape un an. Tsitsipas ieșise din top 10 mondial pe 10 iunie anul trecut.
Cehul Tomas Machac, care s-a impus la Acapulco, acesta fiind primul său titlu ATP, a urcat cinci poziții și se află acum pe locul 20, cea mai bună clasare din carieră.
Finalist la Dubai, canadianul Felix Auger-Aliassime a urcat trei poziții și se află cum pe 18.
Spaniolul Alejandro Davidovich Fokina, învins în ultimul act la Acapulco, a făcut un salt de nouă locuri, până pe 39.
Sârbul Laslo Djere, campionul de la Santiago de Chile, a revenit în top 100, cu un salt de 29 de locuri, până pe 74. Finalistul argentinian Sebastian Baez, care câștigase titlul anul trecut, a coborât trei poziții, fiind acum pe 34.
Liderul ierarhiei mondiale este în continuare italianul Jannik Sinner, urmat la peste trei mii de puncte de germanul Alexander Zverev, care are la rândul său circa 600 de puncte în plus față de spaniolul Carlos Alcaraz.
Cel mai bun jucător român de simplu, Filip Cristian Jianu, a făcut un salt de șase locuri și se află pe 222.
Victor Cornea este în continuare cel mai bun român la dublu, menținându-se pe locul 90.
Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Jannik Sinner (Italia) 11.330 puncte
2 (2). Alexander Zverev (Germania) 8.135
3 (3). Carlos Alcaraz (Spania) 7.510
4 (4). Taylor Fritz (SUA) 4.900
5 (5). Casper Ruud (Norvegia) 4.045
6 (6). Daniil Medvedev (Rusia) 3.930
7 (7). Novak Djokovic (Serbia) 3.900
8 (9). Andrei Rublev (Rusia) 3.480
9 (11). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 3.405
10 (8). Alex De Minaur (Australia) 3.335
..................................................................
222 (228). Filip Cristian Jianu 250
335 (331). Cezar Crețu 152
379 (374). Gabi Adrian Boitan 132
383 (368). Nicholas David Ionel 130
459 (457). Dan Alexandru Tomescu 93
513 (510). Ștefan Paloși 76
619 (620). Radu Mihai Papoe 51
629 (601). Sebastian Gima 50
...
Clasamentul AT la dublu
1 (1). Marcelo Arevalo (El Salvador) 7.620 puncte
1 (1). Mate Pavic (Croația) 7.620
3 (3). Henry Patten (Marea Britanie) 7.355
4 (4). Harri Heliovaara (Finlanda) 7.205
5 (5). Kevin Krawietz (Germania) 6.330
6 (6). Tim Puetz (Germania) 6.240
7 (8). Simone Bolelli (Italia) 6.150
8 (7). Andrea Vavassori (Italia) 6.150
9 (9). Marcel Granollers (Spania) 6.020
10 (10). Horacio Zeballos (Argentina) 6.020
.......................................................................
90 (90). Victor Cornea 968
147 (150). Alexandru Jecan 548
290 (291). Bogdan Pavel 231
338 (335). Cezar Crețu 183
...