Anunțul făcut de Mircea Lucescu în ceea ce privește viitorul său în antrenorat

Anunțul făcut de Mircea Lucescu în ceea ce privește viitorul său în antrenorat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mircea Lucescu, reputatul antrenor român în vârstă de 75 de ani, a avut un sezon de debut impresionant pe banca lui Dinamo Kiev, acolo unde a făcut tripla, campionat – Cupă și Supercupa Ucrainei.

Fostul antrenor de la Rapid sau Dinamo, dar și al marii rivale din Ucraina Șahtior, a făcut un anunț despre cariera sa viitoare în antrenorat.

El are de gând să rămână la Dinamo Kiev și în sezonul următor, acolo unde recunoaște că a avut mult mai mult succes decât și-ar fi imaginat la primele meciuri.

„Am început cu mare dificultate. Ştiam la ce mă angajez. Începutul a fost destul de greu. Nu mă gândeam la titluri, mă gândeam doar să refac o echipă din punct de vedere al disponibilităţii de a se lupta pentru trofee. Calificarea în Champions League a fost mai importantă decât titlurile care au venit după aceea, pentru că a fost baza pe care s-a construit. Dacă n-am fi reuşit să intrăm în Champions League, cu siguranţă că ar fi fost greu în celelalte competiţii. Mergem mai departe, vedem ce se întâmplă. Atâta timp cât am această energie, acest raport pe care îl instaurez cu jucătorii mei şi cu performanţa, n-am niciun motiv să mă retrag”, a vorbit Lucescu la revenirea în țară, în față presei adunate la aeroportul Henri Coandă din Otopeni.

Mircea Lucescu se poate lăuda că este al doilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în toată cariera, sub Sir Alex Ferguson, care are 49.

ADVERTISING

„Pentru mine nu înseamnă nimic special. Am vrut în primul rând să revin în fotbal, să revin într-o competiţie în care exista rivalitate importantă. Am vrut să văd eu însumi unde sunt, ce mai am în mine, ambiţie, entuziasm, disponibilitatea de a lucra. Am făcut o alegere corectă”, mai adăuga fostul mare internațional român, prezent ca jucător la CM 1970 din Mexic.

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

FCSB II se face de râs cu CS Afumați și ratează calificarea în finala play-off-ului de promovare în Liga 2, cu CSA Steaua

ADVERTISING

Biletul zilei la pariuri: Ponturile de astăzi

Noul șef al Poliției - la deal cu frâna de mână trasă

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!