Antrenorul Simonei Halep explică decizia importantă luată în această vară

Antrenorul Simonei Halep explică decizia importantă luată în această vară

Antrenorul Simonei Halep a explicat cea mai importantă decizie pe care ocupanta locului 2 WTA a luat-o în această vară, înainte de reluarea turneelor de tenis.

Artemon Apostu-Efremov a vorbit despre decizia Simonei de a nu participa la turneele din SUA și Asia. Astfel, Efremov afirmă că Simona a luat această măsură deoarece se temea pentru sănătatea sa și a echipei.

"Pentru ea, importantă este sănătatea și siguranța ei și a membrilor echipei. Până la urmă, și echipa este expusă, nu doar jucătorul. Simona a zis că preferă să joace în Europa deoarece condițiile din SUA momentan nu sunt cele mai bune, dar acest lucru se poate schimba și încă e destul timp până la deadline", a spus Efremov la postul TVR 1.

ADVERTISING

În aceste condiții, Simona Halep va sări peste turneele Western & Southern Open (mutat de la Cinncinnati la New York), US Open, Beijing și Wuhan.

De asemenea, nu se știe ce se va întâmpla cu participarea la Turneul Campioanelor de la Shenzhen, în condițiile în care Simona Halep are șanse mari să obțină calificarea.

În schimb, Simona plănuiește să joace la Mutua Madrid Open, Roma și Roland Garros, dar are o ofertă și de la organizatorii turneului de la Palermo.

Programul turneelor de tenis pentru anul 2020 este următorul:

  • 3 august – Palermo Ladies Open
  • 21 august – Western & Southern Open (New York)
  • 31 august – US Open
  • 7 septembrie – Istanbul Open
  • 14 septembrie – Mutua Madrid Open
  • 21 septembrie Internazionali BNL D’Italia (Roma) și Strasbourg
  • 28 septembrie – Roland Garros
  • 5 octombrie – Seoul
  • 12 octombrie – China Open Beijing
  • 19 octombrie – Wuhan și Nanchang
  • 26 octombrie – Zhengzghou
  • 2 noiembrie – VTB Kremlin Cup Moscova și Tokyo
  • 9 noiembrie – Turneul Campioanelor
  • 16 noiembrie – Turneul Elitelor
  • 23 noiembrie – Guangzhou Open
ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!