Antrenorul lui Tottenham, Ange Postecoglou ia atitudine în privința lui Radu Drăgușin: „Am spus-o tot timpul!”

Antrenorul lui Tottenham, Ange Postecoglou ia atitudine în privința lui Radu Drăgușin: „Am spus-o tot timpul!”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul australian al celor de la Tottenham Hotspurs, Ange Postecoglu a lămurit situația fundașului central român de 22 de ani, Radu Drăgușin, după evoluțiile sale slabe din ultima perioadă.

Fundașul român, titular al naționalei României, are mari șanse să fie titular și duminică pentru Spurs, în meciul din turul al treilea al Cupei Angliei, cu cei de la Tamworth, programat de la 14:30.

Vor fi mai multe schimbări în primul 11 în jocul cu amatorii de la Tamworth. Însă acelea nu vor viza centrul apărării, acolo unde Radu Drăgușin și Archie Gray vor fi cu siguranță pe teren, ultimul având doar 18 ani.

ADVERTISING

La conferința de presă de dinaintea meciului, tehnicianul australian a luat chiar atitudine față de comentariile apărute în presă la adresa lui Drăgușin, care a făcut mai multe gafe în ultimele partide de Premier League, fiind criticat de fanii londonezilor.

„Am spus tot timpul că unii dintre jucătorii noștri sunt criticați pe nedrept, din cauza situației prin care trecem în prezent, aceea de a avea multe accidentări. Radu are doar 22 de ani și se află în continuare într-un proces de adaptare la rigorile Premier League.

ADVERTISING

Poate că alta ar fi situația dacă ar evolua alături de jucători cu experiență. În schimb, el are lângă el un tânăr de 18 ani care nici măcar nu e fundaș central. A avut trei portari diferiți sau poate chiar patru de când este în echipă. Fundașii laterali s-au tot schimbat. Eu chiar cred că el și Archie Gray au fost absolut incredibili pentru noi, având în vedere circumstanțele. Și vor avea doar de beneficiat din asta”, a punctat Postecoglou.

Highlights: Tottenham vs Liverpool | Spurs take semi-final advantage in the first leg

Postecoglu a mai ținut să îl laude pe român după meciul foarte bun făcut cu Liverpool în Cupa Ligii Angliei, scor 1-0 pentru Spurs, în turul seminfinalelor: „A fost grozav. A fost foarte concentrat și disciplinat în cooperarea sa cu Toni Kinsky (n.r.: portarul), care și-a făcut debutul. Suntem mulțumiți de Radu și de felul în care se dezvoltă. A fost bolnav săptămâna trecută și nici măcar nu era la capacitate maximă Probabil că se numără printre cei care au nevoie de puțină odihnă, dar pe postul lui nu avem opțiuni. În fiecare săptămână, el este acolo și face față situației”.

ADVERTISING

Tottenham este pe locul 12 în Premiership, cu doar 24 de puncte la activ.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!