Antrenorul lui CSM București laudă o altă jucătoare în afară de Neagu după succesul cu Polonia: A luat presiunea de pe Cristina

Antrenorul lui CSM București laudă o altă jucătoare în afară de Neagu după succesul cu Polonia: A luat presiunea de pe Cristina

Antrenorul celor de la CSM București, Adrian Vasile a lăudat și o altă handbalistă a României pe lângă Cristina Neagu, după marea victorie a naționalei noastre de sâmbătă cu Polonia, scor 28-24 la Europenele din Danemarca.

Vasile a pus ochii pe Cristina Laslo, 24 de ani, spunând că prin maniera sa de joc, aceasta a luat toată presiunea de pe umerii lui Neagu și astfel am putut să ne descătușăm în partea secundă, deși la pauză eram conduse cu 15-11.

România învinge greu Polonia la Campionatul European de handbal feminin

ADVERTISING

”Am spus că fetele vor juca din ce în ce mai bine, se vor cunoaşte mai bine. Am văzut că au avut ritm, şi-au asumat responsabilitatea în repriza a doua. Cristina Laslo a făcut cea mai mare diferenţă şi a reuşit să ia din presiunea de pe umerii Cristinei Neagu. S-a mai decongestionat apărarea Poloniei, nu le mai ieşea planul de acasă.

Player of the Match | Cristina Laslo | POL vs ROU | Preliminary Round | Women's EHF EURO 2020

E bună această victorie pentru moralul fetelor, vor fi în a doua săptămână a competiţiei. Trebuie să ne gândim şi în perspectivă, meciurile din grupa principală sunt foarte importante pentru turneul preolimpic din martie. E foarte bine că au ieşit la rampă şi alte fete în afară de Cristina Neagu, e important pentru moralul lor. Am văzut acţiuni foarte bune ale Cristinei Laslo, ale Lorenei Ostase. Sunt momente care ne dau încredere. Toată lumea se aşteaptă ca doar Cristina Neagu să rezolve lucruri”, a fost declarația făcută de managerul de la CSM, după partidă, în direct la televiziunea LookSport.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Laslo a primit și premiul de cea mai bună jucătoare a partidei, MVP, după ce a marcat 6 goluri.

România mai are de jucat în prima grupă cu Norvegia, luni de la 21.30, meci LIVE de asemenea pe SpotMedia.ro.

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Norvegia s-a distrat cu Germania: Cum arată clasamentul și programul în grupa României

Votul corect și votul greșit

Care sunt cele trei posibile adversare ale României din grupa principală de la Europenele din Danemarca

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

ADVERTISING

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇