Andrei Rațiu, integralist într-un meci fabulos făcut de Rayo Vallecano împotriva lui Real Madrid. Nota primită de român

Andrei Rațiu, integralist într-un meci fabulos făcut de Rayo Vallecano împotriva lui Real Madrid. Nota primită de român
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fundașul român Andrei Rațiu, legitimat la gruparea spaniolă Rayo Vallecano, a fost integralist într-un meci ireal făcut de alb-roșii contra marelui Real din Madrid, meci terminat cu scorul de 3-3.

În runda curentă din Primera Division, Rayo a deschis scorul după doar patru minute, prin Unai Lopez, iar în minutul 36 avea deja 2-0 pe tabelă, după reușita lui Mumin. S-a intrat însă la pauză la egalitate, căci Valverde și Bellingham au spălat onoarea Realului la Rayo.

Mai mult, Rodrygo a adus-o pe echipa madrilenă în avantaj în minutul 56, după ce șutul său a fost deviat chiar de Andrei Rațiu, dar Rayo a egalat în minutul 64, când a marcat Isi Palazon, acesta fiind și scorul final al partidei. Echipa lui Rațiu putea da lovitura la ultima fază. Lejeune a executat o lovitură liberă pe poartă, dar Courtois a salvat-o pe Real. Putem spune că Andrei Rațiu a greșit la golul marcat de Bellingham. Fundașul dreapta nu a strâns la Rodrygo, iar brazilianul a centrat nestingherit în careu, de unde Jude a înscris cu capul.

HIGHLIGHTS | Rayo Vallecano 3-3 Real Madrid | LaLiga 2024/25

Andrei Rațiu a jucat în prima oră fundaș dreapta, apoi a fost urcat la mijloc, reușind un meci per total bun, el fiind notat în SofaScore cu 6,4, sub media echipei totuși. El a bifat în acest joc o intercepție, cinci dueluri câștigate, trei tackling-uri, 57 de atingeri de balon, a reușit două dintre cele patru driblinguri încercate, iar singura centrare dată nu și-a atins ținta.

ADVERTISING

În clasament, Vallecano este pe locul 13, cu 20 de puncte, în timp ce Realul ocupă poziția a doua, cu un punct în spatele Barcelonei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!