Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Monica Niculescu, în echipa de Billie Jean King Cup a României

Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Monica Niculescu, în echipa de Billie Jean King Cup a României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Irina Bara, Monica Niculescu şi Anca Todoni fac parte din echipa României pentru meciul cu Slovenia, din calificările pentru turneul final al competiţiei Billie Jean King Cup, a anunţat, vineri, Federaţia Română de Tenis pe site-ul său oficial.

„Va fi din nou un meci foarte important pentru echipa României. Ne dorim să mergem mai departe, să ne calificăm la turneul final şi, chiar dacă jucăm în deplasare, atenţia noastră se îndreaptă doar către pregătirea meciului. Încercăm să o facem cât mai bine, fără să ne intereseze cine este favorit. Cred mult în potenţialul fetelor noastre, mai ales că avem o relaţie bună de echipă. Sunt entuziasmat şi abia aştept meciul şi să ne calificăm”, a declarat căpitanul nejucător al României, Horia Tecău.

ADVERTISING

Horia Tecău şi antrenorii Alina Tecşor Cercel şi Daniel Dobre se vor baza pe Ana Bogdan (locul 57 în clasamentul WTA la simplu şi 269 la dublu), Irina Maria Bara (locul 193 la simplu şi 113 la dublu), Jaqueline Adina Cristian (locul 202 la simplu şi 531 la dublu), Anca Alexia Todoni (locul 727 la simplu şi 1169 la dublu) şi Monica Niculescu (locul 40 la dublu). Dacă Irina Begu şi Sorana Cîrstea s-au retras din echipa naţională, se poate observa absenţa Gabrielei Ruse.

Slovenia, care îl are căpitan nejucător pe Andrej Krasavec, le-a convocat pentru acest meci pe Tamara Zidansek (locul 114 la simplu şi 52 la dublu), Kaja Juvan (locul 135 la simplu şi 435 la dublu), Nina Potocnik (locul 260 la simplu şi 548 la dublu), Pia Lovric (locul 582 la simplu şi 613 la dublu) şi Ela Nala Milic (fără clasament).

ADVERTISING

Meciul dintre echipele Sloveniei şi României va avea loc în perioada 14-15 aprilie, în Sport Park Bonifika, din oraşul Koper, învingătoarea urmând a se califica la turneul final al competiţiei.

Singurul meci direct dintre cele două echipe a avut loc în anul 2000 şi a fost câştigat de Slovenia cu 3-0, în Spania, la Murcia, în Grupa I a zonei Europa/Africa.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!