Alexandru Mitriță, despre relația tensionată cu Edi Iordănescu: "Ne-am strâns mâna și am plecat"

Alexandru Mitriță, despre relația tensionată cu Edi Iordănescu: "Ne-am strâns mâna și am plecat"

Alexandru Mitriță a vorbit despre relația tensionată pe care a avut-o cu selecționerul Edi Iordănescu.

Mitriță nu a mai fost convocat la echipa națională din iunie 2022, iar Iordănescu l-a acuzat că a avut o atitudine arogantă.

"Ultima discuție am avut-o la ultima convocare. De atunci nu am mai discutat deloc! Eu nu pot să o numesc aroganță. Au fost discuții, dar nu cum se spune în presă că am avut certuri cu Mister sau cu altcineva. Au fost mici discuții, dar după aceea ne-am strâns mâna și am plecat. Atâta tot", a spus Mitriță pentru Fanatik.

ADVERTISING

De asemenea, el a afirmat că își dorește să revină la echipa națională în curând.

"Nu sunt un jucător care să nu își dorească să ajungă la echipa națională sau să nu lupte pentru o calificare la Euro. Cu siguranță îmi doream să fiu acolo", a mai spus Mitriță.

Alexandru Mitriță a disputat 18 meciuri pentru naționala României, în care a marcat 3 goluri.

În acest sezon, el a dat 8 goluri și 6 pase decisive pentru Universitatea Craiova, însă nu a mai fost convocat la echipa națională.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇