Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 2 în ierarhia tenisului masculin, şi grecul Stefanos Tsitsipas, clasat cu trei poziţii mai jos, vor juca finala turneului ATP 500 de la Barcelona, dotat cu premii totale de 2.722.480 de euro.
Alcaraz, în vârstă de 19 ani, favorit numărul 1 şi câştigător anul trecut al acestui turneu, l-a spulberat sâmbătă în semifinale, 6-2, 6-2, pe britanicul Daniel Evans, locul 26 mondial şi cap de serie numărul 12.
În prima semifinală, Tsitsipas, favorit numărul 2, a trecut greu de italianul Lorenzo Musetti (20 ATP, cap de serie numărul 9), cu 6-4, 5-7, 6-3. Pentru grec va fi a treia finală la Barcelona, el fiind învins în primele două de Rafael Nadal în 2018 şi 2021, aminteşte AFP.
Absent două săptămâni din cauza unor probleme fizice după Masters 1.000 de Miami, unde a fost eliminat în semifinale în trei seturi de Jannik Sinner, Alcaraz a întâmpinat dificultăţi în optimi şi în sferturi de finală la Barcelona, dar sâmbătă a avut un meci uşor.