Adrian Mutu, întrebat dacă semnează cu FCSB: Răspunsul "Briliantului"

Adrian Mutu, întrebat dacă semnează cu FCSB: Răspunsul "Briliantului"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Adrian Mutu a fost întrebat direct dacă va fi noul antrenor de la FCSB.

„Briliantul” a afirmat că FCSB este o echipă tentantă, dar că nu a avut discuții până acum și că nici nu își dorește să preia o echipă la care patronul face schimbările.

”Nu s-a pus problema. Oricărui antrenor din România i-ar plăcea să antreneze FCSB-ul. Vorbim de una dintre echipele importante, cu condiții extraordinare.

Dar nu toți, și eu sunt unul dintre ei, ar accepta să antreneze FCSB-ul în actualul context de acolo. Și aici mă refer la patron, care știm cu toții cum este. Astea sunt regulile dânsului, pe astea merge și nu poate nimeni să-l condamne.

Noi ne-am și obișnuit în ultimii ani cu ce face și cum face acolo.

Dar eu unul nu aș accepta în condițiile actuale, nu că nu mi-ar plăcea”, a spus Mutu, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Special.

Adrian Mutu este liber de contract de aproape un an, după ce a plecat de la Petrolul Ploiești.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇