Adrian Mutu este pe cale să revină în fotbalul românesc.
Liber de contract din martie 2025, Adrian Mutu își dorește să revină cât mai rapid în rolul de antrenor principal. El poartă negocieri cu Hermannstadt, conform DigiSport.ro.
Marius Măldărășanu a plecat Hermannstadt după patru ani petrecuți în clubul sibian. Oficialii echipei analizează posibilitatea aducerii lui Adrian Mutu, care a fost și în sezonul trecut o opțiune alături de Daniel Niculae.
O altă soluție luată în calcul în prezent este Liviu Ciobotariu, și el fără contract în acest moment.
Situația de la Hermannstadt este complicată: echipa se află pe penultimul loc în Superliga după 18 etape.
De menționat că Măldărășanu nu a făcut deplasarea pentru meciul din Cupa României împotriva lui FC Botoșani. În absența sa, secundul Valentin Negru va prelua atribuțiile de antrenor principal pentru această partidă.
