Adrian Mititelu susține că a câștigat palmaresul Universității Craiova

Adrian Mititelu susține că a câștigat palmaresul Universității Craiova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Palmaresul istoric al Universității Craiova revine temporar în posesia lui Adrian Mititelu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de patronul echipei FC U Craiova 1948, care activează în Liga a 2-a. Anunțul a fost făcut de Adrian Mititelu.

Prin această decizie, instanța supremă a anulat hotărârea anterioară ce recunoștea clubul CS Universitatea Craiova, condus de Mihai Rotaru, drept deținătorul oficial al palmaresului „Științei”.

Hotărârea a fost făcută publică joi și vine la aproape doi ani după ce Curtea de Apel Timișoara stabilise că succesiunea sportivă a echipei începând cu 1948 aparține clubului din Superligă, susținut de Rotaru.

Adrian Mititelu a reacționat rapid, anunțând victoria pe rețelele sociale: ”Am câștigat la ÎCCJ! În acest moment palmaresul UNIVERSITĂȚII CRAIOVA se află provizoriu în posesia noastră, în raport cu sentința Tribunalului Dolj rămasă în ființă!”

Cronologia unui proces de durată

Decizia vine în contextul unui proces prelungit, care în 2023 a dus la atribuirea palmaresului către CS Universitatea Craiova de către Curtea de Apel Timișoara. Clubul lui Rotaru ceruse recunoașterea drepturilor istorice pentru perioada 1948–1991, însă în 2018 instanța a constatat lipsa unor dovezi concludente privind continuitatea juridică.

”Nu există nicio dovadă că reclamanta a fost înființată în 1948, ci, dimpotrivă, din actele ei rezultă că s-a înființat în 1991 și a dobândit personalitate juridică în 1995. Nu e nicio dovadă că între reclamantă și echipa de fotbal istorică Universitatea Craiova există identitate sau continuitate.”

Ulterior, clubul lui Rotaru a contestat acea hotărâre, iar în 2021 ÎCCJ a admis recursul și a cerut rejudecarea cauzei, motivând existența unor nereguli de procedură. Cazul s-a întors la Curtea de Apel, care a acordat câștig de cauză echipei din Superligă.

Totuși, noua decizie a Înaltei Curți anulează acel verdict, oferindu-i, cel puțin temporar, lui Mititelu controlul asupra palmaresului. Procesul nu este, însă, finalizat, fiind așteptată o nouă dispută în instanță.

Care e miza?

Disputa vizează perioada 1948–1991, în care Universitatea Craiova a cucerit cele patru titluri de campioană. CS Universitatea Craiova (clubul lui Rotaru) revendică întreaga moștenire sportivă din acei ani, în timp ce FC U Craiova, prin Mititelu, se consideră succesoarea de drept a clubului după privatizarea din 1991.

În sprijinul acestei poziții, Mititelu invocă inclusiv puncte de vedere favorabile din partea FIFA, în dosare privind jucători legitimați la fosta FC Universitatea Craiova.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇