Gică Hagi are un acord total pentru preluarea funcției de selecționer al României.
Joi, 16 aprilie, la sediul FRF urmează să aibă loc ședința Comitetului Executiv, în cadrul căreia Gheorghe Hagi va fi desemnat unica propunere pentru postul de selecționer al României.
După această întâlnire, președintele FRF, Răzvan Burleanu, va mai avea o ultimă discuție cu Hagi, însă înțelegerea este deja stabilită, potrivit Fanatik.
Vineri, 17 aprilie, Federația Română de Fotbal îl va prezenta oficial pe Gică Hagi în cadrul unei conferințe de presă, unde va fi anunțată preluarea funcției de selecționer.
Hagi va avea un salariu lunar de 27.000 de euro, iar înțelegerea va fi valabilă pe o perioadă de doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă doi.
Contractul se va extinde automat dacă echipa națională se califică la Euro 2028, competiție găzduită de Marea Britanie și Irlanda.
În cazul în care obiectivul nu este îndeplinit, Federația va decide ulterior dacă va continua colaborarea cu Hagi.
În ceea ce privește stafful, Hagi va aduce un singur om nou, pe Cătălin Anghel, colaboratorul său de la Farul.
În rest, va păstra echipa tehnică deja existentă din perioada lui Mircea Lucescu, formată din Ionel Gane, Florin Constantinovici și antrenorul cu portarii Leo Toader.
De asemenea, Hagi va fi responsabil exclusiv de prima reprezentativă, fără implicare la nivelul naționalelor de tineret sau juniori.
