A murit fostul mare antrenor Cornel Drăgușin

A murit fostul mare antrenor Cornel Drăgușin

Un antrenor important al fotbalului românesc, fost selecționer al echipei naționale a României, Cornel Drăgușin a încetat duminică din viață la vârsta de 95 de ani.

Drăgușin a fost mentorul unor întregi generații de fotbaliști, dar și antrenori români. A fost selecționerul echipei naționale a României între 1975 și 1976, iar apoi a activat ca director al Școlii de antrenori din cadrul FRF, între 1990 – 2002, după cum informează LPF.

În 1990, la Campionatul Mondial de fotbal din Italia, a fost secundul lui Emerich Jenei, campion european cu Steaua în 1986.

ADVERTISING

Debutul în cariera de antrenor și-a făcut-o Drăgușin la grupele de tineret ale Stelei, a mers apoi la Progresul București, pentru a apuca să bifeze și o aventură exotică la naționala Iraq-ului. A antrenat însă și naționala Siriei și e unul dintre puținii antrenori care se poate lăuda că a activat la trei naționale diferite.

Crisan(Craiova) Romania Spania 1975

Acum mai mulți ani, UEFA i-a dedicat un întreg episod documentar, în care l-a numit „Cornel Drăgușin, eroul tăcut”.

Unul dintre foștii săi elevi, Marin „Magiun” Barbu a postat un mesaj emoționant pe Facebook la aflarea acestei vești: „A încetat din viață unui dintre cei mai mari oameni de fotbal, Cornel Drăgușin. Acest om a călăuzit pașii mai multor jucători și antrenori. A fost omul care a iubit fotbaliștii adevărați! Dumnezeu să te odihnească, nea Cornele. Îți mulțumesc pentru sfaturile bune pe care mi le-ai dat. Nu te voi uita niciodată”.

ADVERTISING

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Mirel Rădoi, un car de nervi înaintea partidei decisive cu Armenia: „Dacă circ vreți, facem circ”

Anunț surprinzător din partea lui Neymar: „Cupa Mondială din 2022 va fi ultima pentru mine”

Acum avem nevoie de trestie, nu de granit

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING
PROGRAM ȘI REZULTATE

FAZA GRUPELOR

14 iunie

15 iunie

16 iunie

17 iunie

18 iunie

19 iunie

20 iunie

21 iunie

22 iunie

23 iunie

24 iunie

25 iunie

26 iunie

OPTIMI DE FINALĂ

29 iunie

30 iunie

1 iulie

2 iulie

SFERTURI DE FINALĂ

5 iulie

6 iulie

SEMIFINALE

9 iulie

10 iulie

Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie

FINALA EURO 2024

14 iulie


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!