A murit Flavius Domide, marea legendă a celor de la UTA Arad

A murit Flavius Domide, marea legendă a celor de la UTA Arad
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fotbalistul simbol al grupării arădene UTA, fostul imens jucător Flavius Domide a încetat din viață sâmbătă seara la vârsta de 79 de ani.

Vestea a fost anunţata de clubul UTA Arad, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Fotbalist-simbol al echipei UTA în anii 1960-1970, cel supranumit „Copilul teribil al fotbalului arădean” şi-a legat cariera de culorile albe și roșii, fiind omul de care se leagă ultimele două titluri ale echipei de pe malul Mureșului. Dar și eliminarea cu Feyenoord din 1970, pe atunci campioana en-titre a Europei, dar și o primăvară europeană, doi ani mai târziu.

Domide a fost remarcat de Cibi Braun, antrenor la prima echipă a Aradului, în sezonul 1965/1966. A participat și la Cupa Mondială din 1970.

„Bătrâna Doamnă, îndurerată: s-a stins marele Flavius Domide.
Tristețea cuprinde întreg Aradul în această zi de octombrie, după aflarea veștii că s-a stins din viață Flavius Domide. Fotbalist-simbol al UTA-ei în anii 1960-1970, cel supranumit ”Copilul teribil al fotbalului arădean” și-a legat cariera de clubul roș-alb. E considerat liderul generației care a adus pe malurile Mureșului ultimele două titluri naționale, momentul Feyenoord sau primăvara europeană din 1972. A oferit mereu momente de magie pentru un public care l-a iubit. Și pe care l-a iubit, la rândul lui.
Flavius Domide s-a născut la Arad pe 7 mai 1946 și a devenit ”pitic” al UTA-ei pe când avea 11 ani. Crescut la juniori de Coco Dumitrescu, a fost rapid remarcat de Cibi Braun, antrenorul primei echipe la acea vreme. Odată pătruns în circuit, în timpul sezonului 1965-1966, avea să rămână piesă fixă în ofensivă și favorit al tribunei până în anul 1979.
A fost și om de echipă națională, parte inclusiv din trupa calificată la Campionatul Mondial din Mexic 1970. După retragerea de pe gazon, a ocupat banca tehnică, mai întâi la Centrul de Copii și Juniori al UTA-ei, apoi secund și principal al primei echipe. De numele lui se leagă revenirea UTA-ei pe prima scenă în anul 1993. Câțiva ani mai târziu, a acceptat poziția de președinte, într-un moment greu de tot, pe când existența clubului era tot mai îngreunată de vremuri.
I-a rămas fidel UTA-ei pentru totdeauna, iar farmecul întâlnirilor de ”old-boys”, cu fotbaliști sau antrenori de odinioară, l-a sporit de fiecare dată prin eleganța-i cunoscută. În 2016, a primit cea mai înaltă distincție pe care o oferă conducerea orașului, titlul de ”Cetățean de Onoare”.
Iar în 2022, la puține zile după ce împlinise 76 de ani, am avut cu toții bucuria să îl vedem aplaudat la scenă deschisă de întreaga Arenă Francisc Neuman, când a dat lovitura de începere a meciului UTA – CS Mioveni.
Odihnește-te în pace, Flavius Domide! Bătrâna Doamnă va spune povestea ta celor care vor veni!”, se arată în comunicatul oficial al clubului.

În 2016, a primit cea mai înaltă distincţie pe care o oferă conducerea oraşului, titlul de "Cetăţean de Onoare". Iar în 2022, la puţine zile după ce împlinise 76 de ani, a fost aplaudat la scenă deschisă de întreaga Arenă ''Francisc Neuman'', când a dat lovitura de începere a meciului UTA - CS Mioveni.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!