Vodafone România lansează a șaptea rundă de finanțare „Fondul pentru Fapte Bune”

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Fondul pentru Fapte bune

 Fundația Vodafone România dă startul luni, 12 iulie a.c., unei noi runde de finanțare pentru programul „Fondul pentru Fapte Bune”, suma totală alocată pentru ediția 2021/2022 fiind de 1.560.000 de lei.

Pentru înscrierea de proiecte, aplicanții trebuie să trimită mai întâi o scrisoare de intenție pe adresa de email fundatia.vodafone_ro@vodafone.com.

Ulterior, daca vor fi selectați, vor putea înscrie propunerea completă de proiect pe platforma http://finanțare.fundația-vodafone.ro/.

Tot pe această platformă sunt disponibile regulamentul, modelul de scrisoare de intenție, informații legate de procesul de înscriere, precum și calendarul complet al  rundei de finanțare. 

ADVERTISING

Termenul limită de trimitere a scrisorilor de intenție este 30 iulie 2021, iar cel pentru înscrierea proiectelor selectate este 6 septembrie 2021

„Fondul pentru Fapte Bune” este un program de finanțare de tipul „cerere de propuneri” și a fost conceput pentru a sprijini organizațiile neguvernamentale din România care dezvoltă proiecte adresate categoriilor defavorizate în domeniile sănătății, educației și serviciilor sociale. În funcție de complexitatea proiectului, finanțarea poate fi de maximum 290.000 de lei, Fundația Vodafone România rezervându-și dreptul de a decide suma acordată fiecărui proiect selectat.

ADVERTISING

De la lansarea programului „Fondul pentru Fapte Bune”, în 2013, și până în prezent, Fundația Vodafone România a acordat finanțări în valoare totală de peste 7 milioane de lei pentru 40 de proiecte derulate prin 33 de ONG-uri.

Cele 5 proiecte din ediția precedentă a programului se vor încheia în octombrie 2021, având până în prezent un număr total de 5.750 de beneficiari (copii, tineri și persoane cu vulnerabilități multiple).

„Fondul pentru Fapte Bune susține proiecte care generează schimbări în comunitățile defavorizate și îmbunătățesc calitatea vieții oamenilor. În cadrul rundei de anul acesta, ne propunem să finanțăm proiecte din domeniile protecţiei sociale, al ocupării forţei de muncă, educaţiei, sănătăţii, mobilităţii, prevenirii violenței domestice și abandonului familial, inițiative care promovează incluziunea socială şi încurajează participarea activă a beneficiarilor la activități economice și sociale”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

ADVERTISING

Tipuri de proiecte

Câteva exemple de proiecte eligibile pentru finanțare prin „Fondul pentru Fapte Bune” sunt cele care implică servicii de accesibilizare sau creștere a gradului de angajare pentru persoanele cu dizabilități; proiecte care ajută victimele violenței domestice (femei, copii, vârstnici) să iasă din relația abuzivă, să-și găsească un adăpost temporar, să se angajeze, să beneficieze de suport psihologic, juridic, logistic; proiecte care contribuie la eliminarea discriminării pe criterii de gen, etnie, rasă, vârstă, statut social, stare de sănătate; proiecte care folosesc tehnologia în domeniul serviciilor sociale, sănătății, educației.

Proiectele înscrise vor fi evaluate de o echipă formată din membri ai Fundației Vodafone România, alături de consultanți externi.

Între criteriile de selecție se numără relevanța proiectului (în ce măsură răspunde unor nevoi reale ale comunității), impactul asociat (dacă poate genera o schimbare semnificativă la nivel regional sau național, pentru un număr cât mai mare de beneficiari) și sustenabilitatea (dacă proiectul poate continua și după încheierea finanțării primite).

Despre Fundaţia Vodafone România

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998.

În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.132 de programe derulate de 730 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale.

Proiectele au avut aproape 3 milioane de beneficiari - copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic.

Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 30 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.

Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.