Vești bune: Biblioteca mobilă ajunge la sate, Banca de alimente reduce risipa de mâncare și vin bani pentru nou-născuții cu probleme

Vești bune: Biblioteca mobilă ajunge la sate, Banca de alimente reduce risipa de mâncare și vin bani pentru nou-născuții cu probleme
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Veștile bune de astăzi vorbesc despre inițiative menite să-i ajute pe cei mai vulnerabili dintre noi.

Avem un proiect care încurajează cititul printre copiii de la țară, o ”Bancă de Alimente” care în cinci ani de activitate a salvat de la risipă peste 3.200 de tone de mâncare și speranțe de investiții pentru nou-născuții cu afecțiuni grave.

Cărți pentru satele fără bibliotecă

Asociaţia "Zi de Bine" şi asociaţia culturală "Cărţile pe Faţă" au lansat proiectul BookTruck, în cadrul căruia vor duce şi vor împrumuta gratuit cărţi în peste 20 de sate clujene care nu au o bibliotecă funcţională.

BookTruck se adresează în primul rând copiilor şi tinerilor, dar vor fi cărţi pentru toate categoriile de vârstă, iar fiecare persoană va putea să împrumute patru cărţi pe lună, pe care le va returna oricând, într-o cutie special amplasată într-un loc public din sat.

ADVERTISING

"Pe lângă cărţi, copiii şi tinerii vor putea participa la diverse ateliere, lecturi şi activităţi interactive, şi în plus, vor afla ce înseamnă o bibliotecă vie (human library).

Mai exact, persoane care activează în diverse domenii profesionale vor fi invitate să le povestească tinerilor ce înseamnă să fii medic, IT-ist, mecanic, arhitect sau actor. Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 30.000 de euro şi este asigurat de partenerii strategici ai Asociaţiei Zi de Bine", se mai arată în comunicat.

Banca de Alimente a donat peste 3.200 de tone de mâncare

Federația Băncilor pentru Alimente din România aniversează 5 ani de la fondarea Băncii pentru Alimente din București, prima organizație care funcționează de la înființare conform principiilor Federației Europene a Băncilor de Alimente (FEBA).

ADVERTISING

Banca Pentru Alimente București și-a început activitatea în anul 2016, colectând de atunci până în prezent, de la companiile donatoare, peste 3.200 de tone de alimente, cu o valoare comercială de peste 8.510.000 de lei, ce au fost donate spre 30.000 de persoane aflate în situații vulnerabile.

În cei cinci ani de activitate, cu ajutorul partenerilor săi, Banca pentru Alimente București a dezvoltat o infrastructură la nivel regional prin care a redus risipa alimentară și a crescut gradul de conștientizare a acestei probleme în România.

De la fondarea sa, Banca pentru Alimente București a salvat de la risipă peste 3.200 de tone de produse, cu o valoare comercială de aproape 8.510.00 de lei, de la peste 40 de companii partenere.

ADVERTISING

Astfel, doar în 2020, Banca pentru Alimente București a colectat și distribuit aproape peste 1.350 de tone de alimente, cu 23% mai mult decât întreaga cantitate de produse colectate în perioada 2016-2019, iar premisele pentru acest an sunt la fel de optimiste, cu aproape 775 de tone de alimente colectate și distribuite de la începutul anului 2021, până în prezent.

Printre companiile care contribuie la misiunea Federației Băncilor pentru Alimente din România, atât financiar, cât și prin donarea de produse, se numără și: Lidl, Metro, Kaufland, Penny, Auchan, Chep România, Kellogg's, Unilever, Nestle, Danone, Heidi Chocolat, Tymbark, Orbico România, Caroli Foods, Lactalis, Patisseries Gourmandes, Eurolact, Vital Crevedia, Coca Cola, Maresi, Lactate Brașov, Amrest, Atlantic Impex, Star Foods, Pepsi Cola, Bio Logistic, Cocorico.

Cel mai mare proiect din ultimii ani destinat nou-născuţilor

Dr. Cătălin Cârstoveanu, şeful secţiei de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul Marie Curie din Capitală, a explicat cum arată un proiect major pe care l-a gândit cu mai mulţi şefi de secţii şi manageri de spitale din ţară, proiect destinat îngrijirii nou-născuţilor cu afecţiuni grave.

100 de milioane de euro, bani pe care România îi va obţine prin PNRR, vor fi folosiţi pentru modernizarea infrastructurii medicale din mai multe centre din ţară.

Specialistul speră ca o parte din bani să fie folosită şi pentru noua secţie de terapie intensivă nou-născuţi pentru care există deja autorizaţie de construire şi care va fi lipită de actuala secţie a Spitalului Marie Curie.

Această unitate va fi construită în primă instanţă cu ajutorul unor ONG-uri.

Dr. Cătălin Cârstoveanu a explicat că secţia va aduce în plus 20 de paturi, pe lângă cele 27 deja existente.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇