USR dezvăluie ce înseamnă „marea restructurare” a lui Ciolacu pentru bugetari: Peste 35.000 de salariați în plus, la stat

USR dezvăluie ce înseamnă „marea restructurare” a lui Ciolacu pentru bugetari: Peste 35.000 de salariați în plus, la stat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La aproape 10 luni de la angajamentul premierului Ciolacu de a realiza „cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluție”, care să includă comasări și desființarea unor instituții publice, România are mai mult cu 35.173 de salariați la stat, arată USR.

România a avut în mai 2024, potrivit celei mai recente statistici publicate de Ministerul Finanțelor, 1.294.311 angajați la stat.

USR amintește că, în septembrie 2023, lună în care premierul Ciolacu se angaja în Parlament să „termine cu șmecheria” și să implementeze „un plan de reducere a risipei în aparatul bugetar, atât pentru administrația centrală, cât și în cea locală, companii de stat și instituții autonome”, România avea 1.259.138 de angajați la stat.

ADVERTISING

„Pe diferite voci, inclusiv a premierului Ciolacu, Guvernul PSD-PNL se laudă că a desființat 455 de posturi de execuție și 236 de posturi de conducere din instituțiile centrale, plus încă aproape 4.500 din sutele de instituții aflate în subordine sau coordonare.

Nimeni din PSD-PNL nu suflă însă o vorbă despre cei 35.000 de oameni angajați în ultimele 10 luni la stat.

S-au lăudat că desființează 200.000 de posturi vacante, dar oricine poate să înființeze posturi pe care să nu le ocupe și, apoi, să se laude că le desființează. Asta înseamnă 0 economii la buget!

ADVERTISING

Dacă vor PSD și PNL o reformă reală a aparatului bugetar, ar trebui să înceapă cu desființarea unor ministere cu totul, pentru că țări mult mai mari decât România au guverne mai suple. Să ne uităm doar la Franța sau Germania”, declară deputatul USR Cristina Prună.

Ministerele pe plus şi durerea de la Sănătate

„Printre ministerele <câștigătoare> se numără:

  • Ministerul Economiei (+524 angajați),
  • Ministerul Transporturilor (+38 angajați)
  • Ministerul Energiei (+35 angajați).

Lor li se adaugă diferite instituții publice (Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Agenția Națională de Integritate), dar și servicii (SPP +22 angajați, cu mențiunea că SRI și STS nu apar în statisticile Ministerului Finanțelor).

ADVERTISING

În schimb, în Sănătate, domeniu în care aveam la începutul anului o criză de personal atât de gravă încât spitale mari din București amenințau cu închiderea camerelor de gardă, comparația mai 2024 – septembrie 2023 dă rezultate cu „-”.

Unitățile sanitare finanțate din FNUASS au mai puțin cu 1.236 de angajați, iar unitățile sanitare din rețeaua sanitară a autorităților locale au mai puțin cu 743 de angajați”, potrivit comunicatului.

„Din punctul meu de vedere, trebuie ministere întregi desființate. La fel instituții și agenții de stat inutile. De exemplu, agențiile pentru IMM-uri, dacă le desființează mâine, nu va simți nimeni diferența.

Apoi, dacă mâine ar fi desființate Institutul Levantului, Academia Oamenilor de Știință din România sau institutele acelea de cercetare și dezvoltare a cartofului sau mai știu eu a ce – unele dintre ele cu denumiri pompoase și șefi plătiți cu mii de euro pe lună, plus tot felul de bonusuri -, iarăși nu s-ar resimți măsura în viața de zi cu zi a românilor”, afirmă deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇