Atunci când nu dispui de un spațiu generos, trebuie să găsești diferite soluții prin care să folosești cât mai eficient acea încăpere de dimensiuni mici. Pentru a nu diminua optic spațiul deja insuficient, optează pentru culori cât mai deschise atât în materie de finisaje, cât și de mobilier și obiecte decorative.
Iată ce poți face pentru a organiza cât mai bine o bucătărie de dimensiuni mici
Alege culorile potrivite
Cromatica joacă un rol important, cu precădere în cazul bucătăriilor de dimensiuni mici. Albul avantajează extrem de mult încăperile mici, dând impresia că spațiul este unul aerisit. Deși este destul de dificil să menții culorile deschise într-o bucătărie, acest lucru nu este imposibil. Podeaua poate fi de asemenea, într-o nuanță deschisă fie de bej, gri sau chiar alba. Alegeți mobilierul bazandu-vă pe același criteriu, iar dacă nu vă doriți ca toată bucătăria să fie alba, puteți miza pe o mobilă de culoarea lemnului.
Luminozitatea
Dacă dispuneți de o fereastră exterioară, nu o acoperiți cu draperii! Lumina naturală va spori intensitatea culorilor din încăpere, făcând-o să pară mai spațioasă. Alegeți o perdea dintr-un material subțire și de preferat, alba pentru a permite trecerea luminii. În ceea ce privește corpurile de iluminat, poziționați-le atât în mijlocul camerei, cât și în laterale.
Folosește tot spațiul de care dispui inteligent
Faptul că ești limitat pe orizontală, acest lucru nu te împiedică să utilizezi spațiul pe verticală. Într-o bucătărie de dimensiuni mici, mobilierul la comandă este soluția. Astfel vei profita de fiecare centimetru al încăperii. Concepe dulapuri cât mai înalte, până la tavan și compartimentează-le cât mai eficient. În aceeași oridine idei, organizează mai multe dulapuri pe verticală pentru a folosi la maximum spațiul din interiorul acestora. De asemenea, pe piață există diverse suporturi prin care îți poți organiza mult mai eficient sertarele și rafturile. Cuierele individuale se pot atașa pe interiorul ușii, fiindu-ți utile pentru plicurile cu condimente.
Alege electronice cat mai compacte
Având un spațiu limitat în care trebuie oricum să-ți depozitezi la îndemână toate ustensilele și electronicele, ești constrâns într-o oarecare măsură să alegi toate acestea în mărimea cea mai mică. Astfel, în locul unui congelator individual, optează pentru un frigider incorporabil de pe Altex.ro. Alege un toaster pentru pâine și un cuptor cu microunde cât mai mici pentru a nu ocupa mult prea mult spațiu și procedează în acest mod și cu restul electronicelor.
Depozitează în bucătărie doar cele necesare
Deși acest lucru presupune să depozitezi obiectele mai puțin importante în cămară, acest lucru te va ajuta să te desfășori mai eficient în spațiul rămas. Vei organiza mult mai bine dulapurile, având astfel acces mult mai ușor la obiectele dinăuntru.
Menține ordinea
Pentru a nu da impresia unui spațiu aglomerat, evită să umpli blaturile cu elemente fie ele strict funcționale sau din contra, decorative. Menținând ordinea, vei avea o bucătărie bine organizată și, implicit mai spațioasă.
Prin urmare, o bucătărie ce va fi amenajată într-o încăpere de dimensiuni mici trebuie gândită încă de la conceperea locuinței.