Creştinii prăznuiesc sâmbătă Adormirea Maicii Domnului, când, potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a fost înălţată la Cer de Fiul său, Mântuitorul Iisus Hristos.
Maica Domnului a trăit mai mulţi ani după înălţarea la Cer a Fiului său. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică, conform tradiţiei Bisericii.
Deşi Apostolii erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile au fost prezenţi la eveniment, aduşi prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înştiinţându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă.
După ce şi-a luat rămas bun de la toţi cei de faţă - notează Sfântul Ioan Damaschin - a urmat momentul în care Domnul Însuşi s-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei, moment ce cunoaşte o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă.
Atunci, ea a rostit: "Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu". Acestea zicând, şi-a dat duhul, ca şi când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morţii, de unde şi denumirea sărbătorii.
Pelerinajul de Sfânta Maria se adaptează la criza Covid. Ce a decis BOR
Ce spune tradiția
Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiţia mai spune că mulţime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei şi de venirea apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde i se pregătise un mormânt nou de piatră.
Aici, tradiţia cunoaşte două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcaşurile cereşti; după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel în momentul în care se pregăteau să îl pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfăşurat.
Diferenţele se pot datora şi faptului că în scurt timp a urmat o lungă perioadă de cumplită prigoană împotriva Bisericii, acest fapt neîngăduind o cercetare mai minuţioasă asupra evenimentelor şi a datelor.
Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea cu trupul la Cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos.