Lumina Sfântă a fost aprinsă la Mormântul Învierii Domnului din Ierusalim. Ceremonia a avut loc sâmbătă după amiază. Pe parcursul serii, Lumina va ajunge și în România.
Sfânta Lumină a fost primită la Mormântul Învierii Domnului din Ierusalim sâmbătă, 19 aprilie, în jurul orei 14:35, conform Basilica.ro. Lumina Sfântă a apărut după rugăciunea specială a Patriarhului Ortodox Teofil al III-lea al Ierusalimului, rostită la Vecernia Învierii.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim și în România, sâmbătă seara, de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Părintele Arhimandrit Teofil Anastasoaie s-a îmbarcat cu Lumina Sfântă de la Ierusalim sâmbătă, în jurul orei 16:00, de pe Aeroportul Internaţional Ben Gurion, din Tel Aviv, urmând să ajungă la Bucureşti în jurul orei 18:30.
Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Și în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, de la București la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.
Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală, în jurul orei 19:00, de Patriarhul Daniel.
Inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009, tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare continuă și în Anul Centenar al Patriarhiei Române.