Salvați Copiii România răspunde de urgență la solicitarea de ajutor transmisă de Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, care îngrijește copiii răniți în războiul din Ucraina

Salvați Copiii România răspunde de urgență la solicitarea de ajutor transmisă de Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, care îngrijește copiii răniți în războiul din Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În urma solicitării primite de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, care îngrijește copiii răniți din zona de conflict din Ucraina, Organizația Salvați Copiii trimite urgent un lot de produse și echipamente medicale spitalicești pentru secția de Terapie intensivă, Anesteziologie și blocul Prematuri din cadrul instituției, precum și un transport umanitar cu produse de îngrijire pentru nou-născuți, copii si mame, ambele în valoare de 200.000 de Euro. 

După începerea războiului din Ucraina, Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul Mamei și Copilului (IMSP IMC) s-a mobilizat și a depus toate eforturile pentru a oferi îngrijiri medicale copiilor refugiați, gravidelor și mamelor. Până în prezent, au fost înregistrate 536 de cazuri tratate, peste 2.000 de consultații și 60 de intervenții chirurgicale efectuate la copiii refugiați din Ucraina. De asemenea, 101 femei refugiate din calea războiului din Ucraina au născut aici în siguranță.

Prima tranșă a ajutorului va ajunge luni, 27  februarie, la Chișinău, constând în 278.000 de produse igienico-sanitare de primă necesitate pentru bebeluși, copii și femei. Următorul transport va livra peste 5.300 de produse și echipamente medicale spitalicești. 

ADVERTISING

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a subliniat importanța de a acorda sprijin imediat: „Republica Moldova a făcut față formidabil refugiaților care au venit din Ucraina, dar este nevoie să primească sprijin, mai ales că țara trece ea însăși printr-o situație vulnerabilă, amenințări de securitate și criză economică”.

Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul Mamei și Copilului este o instituție curativ-profilactică și științifică de gradul III în domeniile obstetricii, ginecologiei, neonatologiei și pediatriei (somatice și chirurgicale), specializată în acordarea asistenței medicale pentru cazurile cele mai grave și complexe de tratare a gravidelor, lăuzelor și copiilor. 

Anual, IMSP Institutul Mamei și Copilului asigură diagnosticarea, tratamentul, profilaxia și reabilitarea medicală a circa 40.000 de copii, gravide și femei din toată țara și înregistrează 4.500 de nașteri pe an, dintre care în jur de 700 sunt nașteri premature. În anul 2022 doar, 50 de copii s-au născut cu o greutate de până în 999 gr și 120 de copii au avut între 1.000-1.499 gr. De asemenea, anual se efectuează 150.000 de vizite în cadrul Departamentului Specializat Consultativ Integrat (Policlinica). 

ADVERTISING

Fiind o instituție de referință și un promotor al sănătății mamei și copilului, IMSP IMC a devenit în 2020 un spital strategic în combaterea virusului SARS-Cov2, asigurând servicii medicale de calitate pacienților (mame și copii) infectați. 

Dr. Sergiu Gladun, Director Institutul Mamei și Copilului Chișinău, a evidențiat importanța ajutorului oferit: „În ultimul an suntem martorii unor evenimente care cer deopotrivă solidaritate, implicare și acțiune din partea fiecăruia dintre noi. Din acest considerent IMSP Institutul Mamei și Copilului a venit în sprijinul refugiaților din Ucraina și oferă gratuit consultații medicale inclusiv de urgență în domeniul obstetricii, ginecologiei, neonatologiei şi pediatriei (somatice şi chirurgicale). În numele tuturor pacienților și al personalului medical aș dori să îmi exprim aprecierea și să aduc cele mai sincere mulțumiri Organizației Salvați Copiii România pentru acest gest de solidaritate și suport în eforturile noastre de a oferi servicii medicale de calitate tuturor mamelor și copiilor din țară cât și pacienților refugiați din Ucraina”.

„Suportul oferit cu generozitate de către Organizația Salvați Copiii România este unul binevenit și necesar atât pentru mame și copii, dar și de mare ajutor pentru personalul medical din cadrul IMC. În perioade de criză, susținerea și investițiile în sănătatea mamei și copilului sunt cele mai importante acțiuni ale unui stat, iar cooperarea eforturilor dintre autorități publice, instituții medicale și organizații specializate în protecția copilului este și trebuie să rămână o prioritate pentru că vizează viitorul tuturor copiilor și conferă speranța zilei de mâine, în mod special pentru cei care fug de ororile războiului și se află în situații de vulnerabilitate”, a adăugat Ana Racu, Vicepreședintă, Comisia Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică Republica Moldova.

ADVERTISING

De la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, Salvați Copiii a acordat asistență umanitară pentru 247.448 de persoane, dintre care 133.844 de copii ucraineni și 113.604 de adulți (femei, vârstnici, bărbați cu derogare medicală, familii extinse), constând în alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, pampers, suzete, biberoane, cărucioare, port-bebe-uri, termosuri cu apă caldă, jucării, pături și alte produse de imediat ajutor, cartele telefonice oferite gratuit de companiile de telefonie mobilă, suport emoțional, traducere și consiliere informațională - materiale de informare în limba ucraineană (informații despre procedura de azil, mijloace de călătorie, spitale, harta și adresele centrelor pentru solicitanții de azil etc.). Echipele Salvați Copiii sunt prezente în 4 puncte de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, în 5 Centre de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări, în 3 tabere de refugiați coordonate de IGSU, în 3 puncte de staționare, în 8 Hub-uri de Consiliere și Servicii Integrate nou create de organizație  în mai multe locații, în școli partenere.

Intervenția Salvați Copiii în Republica Moldova pentru sprijinirea copiilor refugiați, a gravidelor și mamelor din Ucraina

În Republica Moldova, Salvați Copiii România a extins rețeaua de suport medical, de asistență socială și psihologică, cu adăugarea inovativă a Serviciilor Mobile pentru femei, gravide și copiii refugiați din Ucraina. 

Au fost trimise două transporturi umanitare, cu 505.200 de produse igienico-sanitare pentru 42.000 de bebeluși, copii de vârstă mică și mame din Ucraina. Produsele au fost distribuite în cele 100 de centre pentru refugiați, gestionate de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Moldova. 

De asemenea, Salvați Copiii România a susținut integrarea școlară pentru 1.600 de copii prin organizarea de training-uri cu profesori, distribuirea de materiale didactice pentru activități extra-curriculare în școlile cu cei mai mulți copii refugiați înscriși și am distribuit 1.200 de ghiozdane echipate complet la începutul anului școlar pentru toți copiii refugiați încadrați în școlile primare, gimnaziale și liceele din țară. 

Date de context: 

Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate, în vederea integrării lor sociale și educaționale. În cei 27 de ani de activitate în domeniul azilului, peste 9.200 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional, în cele 5 centre regionale (București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara).

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii 

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 2.920.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.