Bilanțul primei zile de SAGA Festival 2023 din București arată că 32 de persoane au fost prinse de angajaţii Ministerului de Interne cu substanţe interzise și au fost oprite să participe la eveniment, care a început vineri, la Romaero.
”Prima zi de desfăşurare a SAGA Festival 2023 a fost una fără evenimente negative. Principalul obiectiv al forţelor de ordine a fost prevenirea incidentelor şi verificarea condiţiilor de siguranţă”, a transmis, sâmbătă, Jandarmeria Bucureşti.
Conform sursei citate, nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.
”Specialiştii din cadrul Agenţiei Nationale Antidrog au realizat o serie de activităţi cu caracter preventiv, atât premergător începerii festivalului, cât şi pe perioada de desfăşurare a evenimentului, în urma cărora aproximativ 2.000 de persoane interesate au fost informate şi consiliate cu privire la efectele şi riscurile asociate consumului de substanţe interzise, reducerea consecinţelor negative asociate consumului, precum şi modalitatea prin care pot cere sprijin, în caz de urgenţă”, au menţionat jandarmii.
Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au acţionat pentru identificarea persoanelor care desfăşoară activităţi ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanţe interzise. Astfel, jandarmii şi poliţiştii bucureşteni au aplicat 18 amenzi în valoare totală de 81.500 lei şi un avertisment.
”În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 32 de persoane, identificate având asupra lor substanţe interzise la deţinere. Acţiunile de prevenire şi combatere nu au avut loc doar în zona de desfăşurare a festivalului, atenţia forţelor de ordine fiind concentrată şi în punctele de comunicaţie care fac legătura cu Bucureştiul”, a arătat sursa citată.
De asemenea, echipajele implicate în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi de prim-ajutor din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov, Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi serviciul privat de ambulanţă au acordat sprijin participanţilor pentru 19 traumatisme diverse (excoriaţii, contuzii, etc.) şi 130 de cazuri cu afecţiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, cădere de la acelaşi nivel, hipertensiune arterială etc.)
Cinci persoane au avut nevoie de investigaţii suplimentare şi au fost transportate la spital.