Rata de infectare creşte accelerat în Bucureşti şi tot mai multe localităţi din jurul Capitalei trec de 6 la mie

Rata de infectare creşte accelerat în Bucureşti şi tot mai multe localităţi din jurul Capitalei trec de 6 la mie

Rata de infectare este, duminică, de 4,35 la mie în București, după ce sâmbătă a fost de 4,1 la mia de locuitori.

Pe de altă parte, rata de infectare în 9 localități din județul Ilfov a trecut, duminică, de 6 cazuri la mia de locuitori. Sâmbătă erau doar șapte în această situaţie.

Este vorba despre:

  • Afumați - 7,36 la mie,
  • Bragadiru - 7,75 la mie,
  • Chiajna - 7,25 la mie,
  • Dărăști-Ilfov – 6,25 la mie,
  • Dobroești - 8,91 la mie,
  • Mogoșoaia - 8,57 la mie,
  • Otopeni – 6,35 la mie,
  • Popești - Leordeni - 6,68 la mie,
  • Voluntari - 6,77 la mie.

Comitetul Județean pentru situații de Urgență Ilfov se întrunește duminică pentru a stabili restricții în localitățile unde rata de incidență a depășit 6 la mia de locuitori.

Doar opt din 40 de comune și orașe din Ilfov nu sunt în scenariul roșu, respectiv nu au depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori.

Hotărârea aprobată de Guvern instituie restricţii de circulaţie pe timp de noapte, în weekend şi reducerea programului de funcţionare al magazinelor pentru localitățile care au depășit pragul de 6 la mia de locuitori.

Copiii până la 12 ani nu trebuie să prezinte rezultatul negativ la unui test COVID-19 pentru a participa la unele activităţi.

Vaccinații se pot deplasa localităţile care au depăşit rata de infectare de 6 la mie.

Ce restricţii sunt deja în vigoare în Capitala roşie

Capitala este deja în scenariul roșu.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) s-a întrunit vineri pentru a decide noi restricții în Capitală. Acestea au intrat în vigoare sâmbătă.

În localitățile în care incidența este între 3 și 6 la mie se intră în restaurante și cafenele cu certificatul COVID. Aceeași regulă se aplică pentru nunți, botezuri, mese festive, cinematografe, spectacole și concerte.

Este obligatorie purtarea măștii de protecție pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor. Sunt permise orele de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele cu certificat COVID.

Ieri am avut un nou nou record – 7.676 de cazuri noi de Covid, 121 de decese şi opt județe roșii

Iată şi articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇