Varianta unu, superoptimistă și ireală. Probabil că domnul Cîțu, când zicea că PNL va sta 8 ani la guvernare, se gândea la timpul necesar ca treburile statului să fie drese, reparate, puse pe un făgaș de normalitate în 4 ani de guvernare ca apoi partidul să stea la Vama Veche, să asculte muzică rock și să se bucure de rezultatele trudei depuse.
Varianta doi, superoptimistă, dar mai apropiată de realitate. Statul român este atât de departe de normalitate că patru ani de muncă neobosită nu sunt de ajuns ca visurile liberale să se împlinească. Poate că după patru ani de trudă mare parte din trebile statului ar putea fi drese, reparate și puse pe un drum care să promită a merge spre normalitate. Iar guvernul liberal potențial, după ce a convins electoratul că se poate, să lucreze încă patru într-un ritm normal.
Pragul economic și social care ar readuce liberalii la guvernare peste patru ani. Dacă plecăm de la premisa teoretică cum că s-ar face investiții, mai ales în sectorul energetic, că s-ar face reorganizarea aparatului administrativ de stat prin micșorarea numărului de slujbași la cote apropiate de cele europene și s-ar face și reorganizarea administrativ teritorială, făcătorii de aceste lucruri tot nu ar avea siguranța că rezultatele ar fi suficiente pentru ca votul popular să ducă iar PNL la guvernare.
Avem aici un prag social și economic greu de estimat și foarte greu de atins. Dincoace de el PNL ar pierde guvernarea, dincolo de el ar câștiga un nou mandat. Pentru că pragul acesta nu are de-a face cu cifre INS, ci cu percepția publică.
Câte ceva despre realitatea perversă generată de îngâmfarea prezidențială. Domnul Cîțu a pierdut până acum un an de guvernare, a pierdut șansa de a iniția actele guvernamentale care să pornească îndreptarea lucrurilor. Dacă a făcut asta din cauza nepriceperii, a pandemiei sau a lui Klaus Iohannis n-are importanță. Important este faptul că un guvern liberal, cu sau fără Cîțu, nu mai poate atinge pragul variantei doi decât într-o situație excepțională, lucru aproape imposibil.
Tot stând și cântărind, președintele a ratat startul și a pierdut timpul fără să câștige mai nimic. Președintele calcă pe urma lui Băsescu, într-un soi de copy-paste grotesc.
De ce stă PSD în Opoziție. PSD stă în Opoziție pentru că nu are curaj să-și asume perioada grea pe care o traversăm, vorbind de pandemie, de situația economică generată de creșterea prețurilor la energie și gaze, de lipsa reformelor administrative. Deocamdată situația îi convine, a ajuns la 37% intenție de vot și așteaptă să-i pice mălăiața din pomul liberal ca să ajungă cât se poate de aproape de 45%., ca să poată face viitorul guvern cu UDMR și atât.
Despre calculele PSD. Dacă PSD nu se temea de pandemie și dacă nu considera că e mai bine să lupte cu realitatea constructiv, nu să stea la pândă șmecherește, acum era la guvernare sau se străduia să provoace alegeri anticipate. Dar partidului îi convine situația asta în care stă pe tușă și critică, repet, pentru că nu are capacitatea de a guverna.
Calculele sale depind însă de guvernarea liberală. Ideal pentru PSD ar fi ca liberalii să se apropie cât mai mult de pragul pomenit mai sus, dar să nu-l depășească. Adică liberalii să facă lucruri, dar nu îndestul ca lumea să se minuneze și să le mai dea un mandat.
România de atunci ar fi mai bună decât România de azi, iar PSD n-ar trebui să facă nepopularele reforme trebuincioase, ci doar să gestioneze micul boom economic produs de liberali, cu speranță că varianta doi de mai sus o pot continua și dânșii în următorii patru ani. Care bineînțeles vor fi urmați de alți patru ani de cules miere, după rețeta promisă de Cîțu.
Din nou despre realitatea perversă generată de îngâmfarea prezidențială. Ghinionul PSD este că realitatea le strică toate socotelile pentru că se pare că guvernul liberal nu numai că nu se va apropia de pragul proorocit de Cîțu, ci se va îndepărta de acesta. Și atunci se naște ditamai dilema pesedistă: să mai susții din Parlament un guvern ce nu va face ce trebuie trei ani sau să provoci anticipate știind că peste trei ani vei fi într-o situație mai proastă ca acum?
Ce a făcut președintele Iohannis cu liberalii a lovit puternic în picioarele de lut ale mărețului plan PSD: stăm pe margine și-i huiduim și nu spunem nimănui că ne convine să facă ei lucrurile pe care nu vom mai fi nevoiți să le facem noi. Din acest motiv nu s-au înghesuit pesediștii la moțiune, din acest motiv par a se suci acum și vor să o promoveze și să o voteze.
Cine pierde și cine câștigă. Nimeni dintre actorii politici nu câștigă mai nimic de pe urma congresului PNL, ba mai bine, cel ce pierde cel mai mult va fi PSD. Pentru că va fi nevoit să arate public dacă are curaj politic, dacă s-a reformat, dacă a înțeles ce înseamnă responsabilitatea guvernării.
Varianta trei, cea mai realistă. Dacă pe termen scurt vom pierde și noi, poate vom avea de câștigat pe termen lung. Pentru că armata de ariviști din PNL va duce partidul pe gârlă, iar armata de ariviști din PSD va face același lucru când va veni la guvernare, pentru că nu s-a schimbat decât la față și la vorbă, nu și la cuget. Discutăm aici despre sinucigașii politici care din dorința de a avea acces la sinecuri își vor nenoroci viitorul politic.
Reformarea clasei politice se poate face numai prin vot și numai dacă cei ce dezamăgesc sunt trimiși acasă. Este nevoie numai de 7 ani de răbdare, adică de încă un sfert din vremea trecută inutil până acum. Iar în economia asta congresul PNL n-are nicio relevanță, este doar o etapă în procesul acesta sinucigaș generat de lăcomia pseudo-politicienilor noștri de azi. Apoi de încă vreo 8 sau mai mulți ca să reparăm ce s-a stricat. Va fi nevoie de aproape încă o generație.