Balul Bucuriei Sparkling 5th edition și „Tot ceea ce strălucește‟
Asociația Autism Voice, în parteneriat cu Backstage Production Group, HaHaHa Production și Teatrul Avangardia, va desfășura vineri, 13 noiembrie, cea de-a cincea ediție a Balului Bucuriei, odată cu lansarea primului volum de povești Tot ceea ce strălucește, un proiect editorial unic în România.
Balul Bucuriei Sparkling 5th Edition, prezentat de Veronica Soare, este primul bal caritabil online dedicat copiilor cu autism. Astfel, prin intermediul transmisiunilor live,ne vom conecta la o realitate socială pe care avem puterea să o schimbăm în bine.
Cu ajutorul actorului Marius Manole, care va citi live fragmente din carte de pe o scenă a TNB, în cadrul acestui eveniment va fi lansat volumul Tot ceea ce strălucește, o serie de povestiri ilustrate cu și despre copiii autiști din țară și viața lor de zi cu zi, cu scopul de acceptare și înțelegere a fenomenului autismului în țară.
Oamenii din toată țara, dar și cei de peste hotare, sunt așteptați să se bucure de un concert live, oferit din suflet de Feli, iar trupa de teatru Avangardia va interpreta, în avanpremieră, o micro-piesă de teatru online.
Distanțarea fizică nu trebuie să presupună și distanțare sufletească sau de micile plăceri ale vieții. Autism Voice a decis să pregătească un eveniment la care participanții se vor detașa de timp și spațiu, iar destinele micuților cu autism își vor putea schimba traiectoria.
Costul unui bilet este de 100 de lei. Acesta oferă accesul online la eveniment și achiziționarea sub formă de e-book a unui exemplar din volumul „Tot ceea ce strălucește‟, după lansarea oficială a acestuia.
Biletele pot fi achiziționate de aici:
https://balulbucuriei.autismvoice.ro/bilete-la-eveniment/
Toate fondurile strânse în cadrul acestui eveniment vor fi direcționate în exclusivitate programelor sociale gratuite locale și naționale ale asociației prin intermediul cărora copiii cu autism și familiile acestora primesc șanse la o viață mai bună:
- Terapie copii – Program de terapie gratuită și consultanță pentru familii din medii dezavantajate;
- Primul Pas în Terapie – Evaluare și diagnosticare gratuită pentru copii;
- Pass the Voice – Training gratuit în terapie la domiciliu pentru familii
Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați site-ul balului, https://balulbucuriei.autismvoice.ro/ și pe paginile de Facebook Autism Voice, Teatrul Avangardia și Hahaha Production.