Aproape 15% dintre gospodăriile din România au declarat că, în 2024, nu au putut achita la timp cel puțin o cheltuială curentă importantă, precum întreținerea locuinței, rate la împrumuturi sau plata utilităților, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Cele mai frecvente restanțe (94,9%) au fost la întreținerea locuinței – apă, gaz, căldură sau energie electrică. Ratele la bănci au reprezentat o problemă pentru 9,8% dintre gospodării, mai ales în cazul împrumuturilor de consum.
INS explică nivelul mai redus al acestor restanțe prin sancțiunile mai severe aplicate de bănci și prin numărul mai mic al gospodăriilor cu astfel de credite.
Scădere ușoară față de 2023
Ponderea gospodăriilor cu restanțe a scăzut în 2024 cu 1,2 puncte procentuale față de anul anterior.
În mediul urban s-a înregistrat o reducere de 0,8 puncte, iar în mediul rural de 1,7 puncte.
Totuși, situația rămâne mai gravă la sate: 16,5% dintre gospodării au avut întârzieri, față de 13,5% în mediul urban.
Familiile cu copii, cele mai expuse
Restanțele au afectat în special gospodăriile cu copii: 17,2% dintre acestea au raportat întârzieri.
Cele mai vulnerabile au fost familiile monoparentale cu cel puțin un copil minor (28,7%) și familiile cu doi adulți și trei sau mai mulți copii (29,4%).
În funcție de statutul capului gospodăriei, cele mai mari probleme le au persoanele neocupate (elevi, studenți, casnice, alte persoane inactive).
40,8% dintre aceste gospodării nu au putut achita la timp datoriile, iar în 93,3% dintre cazuri restanțele au vizat întreținerea locuinței.
Dificultăți la plata cheltuielilor zilnice
Aproape un sfert dintre gospodării (24,7%) au declarat că fac față cu mare dificultate sau dificultate cheltuielilor curente.
Dacă se adaugă și cele care spun că reușesc „cu oarecare dificultate”, procentul urcă la peste două treimi.
Diferențele sunt notabile: 63,5% dintre gospodăriile urbane au probleme, comparativ cu 72,1% dintre cele rurale.
Vârstnicii și familiile numeroase, printre cele mai vulnerabile
Cele mai mari dificultăți le întâmpină gospodăriile conduse de persoane cu vârsta de peste 75 de ani (34,7%) sau între 65-74 de ani (28,9%). Probleme majore se regăsesc și în familiile cu doi adulți și cel puțin trei copii (43,9%).
În 2024, cele mai reduse dificultăți s-au raportat în regiunea Nord-Vest (16,5% dintre gospodării). La polul opus, în Sud-Est aproape o treime dintre familii (32,9%) au spus că fac față cu greu cheltuielilor zilnice.