Poliția, despre un român dat în urmărire națională care s-a filmat pe Facebook: Cum definim ce faci cu mâna ta? (Video)

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliția Română a prezentat cazul unui urmărit național care a fost prins de polițiști după ce s-a filmat pe Facebook, în timp ce participa la o petrecere: „Cum definim ce faci cu mâna ta?” – s-au întrebat retoric polițiștii.

Un hoț care era căutat de polițiști, fiind dat în urmărire națională, s-a filmat pe Facebook în timp ce participa la o petrecere. Imaginile au fost văzute de polițiști care, astfel, l-au prins pe fugar.

Ulterior, polițiștii au comentat în mod ironic isprava bărbatului din Teleorman, căutat din luna octombrie, anul trecut, deoarece era condamnat la închisoare pentru furt.

ADVERTISING

„Cum definim ce faci cu mâna ta? Personajul cu pricina a organizat o mini petrecere și a pornit live-ul pe Facebook (să fie lumea la curent că se lasă cu bairam). După cum puteți observa în imaginile de mai jos, ne-am autoinvitat. Ca informație de background, cel din imagini era urmărit național în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Internetul, expansiune fără limite. Noi? Ne adaptăm de fiecare dată!”, au scris pe rețeaua de socializare reprezentanții Poliției Române.

Persoana căutată a fost încătușată, în timp ce petrecăreții au fost amendați și apoi au fost trimiși acasă.

Cum definim ce faci cu mâna ta? Personajul cu pricina a organizat o mini petrecere și a pornit live-ul pe Facebook (să...

Posted by Politia Romana on Sunday, January 17, 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇