Pleacă tatăl, vine fiul. Cine sunt consilierii de la Sectorul 5 pe care trebuie să-i câștige Vlad Piedone

Pleacă tatăl, vine fiul. Cine sunt consilierii de la Sectorul 5 pe care trebuie să-i câștige Vlad Piedone

În octombrie, Cristian Popescu Piedone îi va preda fotoliul de primar al Sectorului 5 fiului său, Vlad Piedone.

Acesta a obținut, la alegerile de pe 9 iunie 2024, aproape 44% dintre voturile cetățenilor Sectorului 5 care s-au prezentat la urne.

Atât tatăl, cât și fiul sunt membri PUSL (partidul susţinut de Dan Voiculescu şi Antene).

Principalul contracandidat al lui Vlad Piedone la cele mai recente alegeri locale, Alexandru Dimitriu - membru USR și candidat la primărie cu susținerea  Alianței Dreapta Unită – a obținut doar 21,5% din voturile cetățenilor.

PUSL – partidul a cărui locomotivă a fost familia Piedone – stă bine și în Consiliul Local. A obținut 9 dintre cele 27 de fotolii.

ADVERTISING

Iată primele 9 nume pe lista consilierilor PUSL votată pe 9 iunie:

  • Vlad Popescu Piedone
  • Cristian Victor Popescu Piedone
  • Nicolae Păun
  • Mircea Horațiu Nicolaidis
  • Mihaela Gorneanu
  • Ștefan Păun
  • Florin Robert Chițu
  • Răzvan Cristian Ștefănescu   
  • Vasile Tătaru.

Vlad Piedone se va retrage de pe listă, ca să fie primar. Iar tatăl său a anunțat deja că va candida la Parlament, unde e sigur că va obține un loc.

Nicolae Păun a avut 4 mandate de parlamentar, în intervalul 2000 – 2016. Rămâne de văzut dacă se va mulțumi cu un fotoliu de consilier local și eventuala perspectivă de a fi viceprimar sau dacă a candidat doar pentru a atrage voturi.

ADVERTISING

Iată și primele 4 nume de pe lista candidaților care au șanse să intre în Consiliul Local din partea PUSL, în cazul în care partidul va ține cont de ordinea de pe lista votată pe 9 iunie:

  • Felix Mihai Tache
  • Lucian Diniță
  • Florin Păun
  • Florin Ene

Alianța PSD – PNL a obținut 8 fotolii de parlamentar. Iată cine le va ocupa, potrivit listei votate:

  • Adrian Nicolae Vigheciu (PSD)
  • Paul Eduard Simion (PSD)
  • Dan Iulian Croitoru (PNL)
  • Alexandru Sebastian Lazarov (PSD)
  • Marian Geani Dinu (PNL)
  • Vasile Dumitru Ionițoiu (PSD)
  • Robert Constantin Savu (PNL)
  • Alexandra Ana-Maria Zară (PSD)

Adrian Nicoale Vigheciu a fost reales și în Consiliul General al Municipiului București.

ADVERTISING

În cazul în care optează pentru respectiva funcție și dacă și alți aleși se retrag, au șanse să ajungă în Consiliul Local al Sectorului 5, din partea PSD-PNL, potrivit listei votate:

  • Florin Melciu (PNL)
  • Cătălina Ștefana Domozină (PSD)
  • Alexandru Ducuță (PNL)
  • Pavel Codreanu  (PSD).

Al treilea grup politic votat pe 9 iunie, în Consiliul Local al Sectorului 5, a fost cel al Alianței Dreapta Unită. Aceștia vor ocupa 7 fotolii, cu:

  • Alexandru Dimitriu (USR)
  • Iustinian Roșca (USR)
  • Mihail Cristian Laslo (USR)
  • Laurențiu Lambrinoc (USR)
  • Cristian Mihălăchioiu (PMP)
  • Mihai Cristian Ionescu (USR)
  • Nicolae Bogdan Frîncu (Forța Dreptei)

Următoarele 4 nume pe lista votată, cu șanse să ajungă în Consiliul Local dacă parte dintre cei de mai sus se retrag, sunt:   

  • Ioniță Zbanț (USR)
  • Cristian Daniel Greu (USR)
  • Ioan Daniel Onofrei (PMP)
  • Sergiu Liviu Pascaru (USR)

În cele din urmă, cel mai mic grup politic votat pentru Consiliul Local al Sectorului 5 este cel al AUR, cu doar 3 fotolii. Iată numele votate:

  • Lidia Vadim Tudor (fiica fostului lider al partidului România Mare)
  • Doru Lucian Mușat
  • Andrei Țârlea

În cazul în care parte dintre aceștia se retrag, iar partidul ține cont de ordinea votată pe listă, au șanse să ajungă în Consiliul Local și:

  • Petre Paul Grosu
  • Daniel George Baloșin
  • Ion Coman

Rămâne să vedem cum se vor face alianțele. Judecând după tensiunile actuale, spre exemplu, e greu de crezut că alianța PNL-PSD va rezista alegerilor parlamentare și prezidențiale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇