Peste 60.000 de oameni au intrat sâmbătă în țară - mai mult de jumătate au venit din Vest. Câți au fost plasați în carantină

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliția de Frontieră anunță că peste 60.000 de oameni au intrat sâmbătă în țară, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări.

Astfel, pe sensul de intrare au fost aproximativ 60.100 persoane cu 23.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.100 persoane cu 17.800 mijloace de transport, informează Poliția de Frontieră.

Cei mai mulți au intrat în România prin frontiera cu Ungaria, unde pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 38.000 de persoane cu 16.500 mijloace de transport.

ADVERTISING

În urma verificărilor suplimentare, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 2.132 de persoane.

Cu o zi înainte, vineri, au intrat în țară 47.200 persoane cu 19.200 mijloace de transport. Dintre acestea, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință 1.815 persoane.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇