Persoanele bolnave vor avea interzis la călătoria cu trenul

Persoanele bolnave vor avea interzis la călătoria cu trenul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Transporturilor propune modificarea unui alineat din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, iar „persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalţi călători” nu vor mai putea călători cu trenul. În prezent este în vigoare o prevedere care spune că persoanele bolnave pot călători cu trenul dacă plătesc rezervarea întregului compartiment.

CFR a anunţat, marţi, că, pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), la rubrica Transparenţă decizională este postat proiectul de act normativ ce priveşte modificarea şi completarea mai multor acte normative din domeniul feroviar printre care şi modificarea Art. 9 din  OUG 7/2005.

ADVERTISING

Acum, articolul 9, alineatul 3 din OUG 7/2005 prevede:

“Admiterea la transport. Persoane excluse de la transport. Admiterea condiţionată

(3) În tren şi în staţie nu se admit sau pot fi evacuate:

a) persoanele care, prin comportare, perturbă ordinea publică, contravin normelor de conduită publică şi bunelor moravuri ori care produc vătămări materialului rulant aparţinând operatorului de transport feroviar sau care nu respectă prevederile prezentului regulament. Aceste persoane nu au dreptul nici la restituirea contravalorii călătoriei;

ADVERTISING

b) persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalţi călători, în afară de cazul în care călătoresc cu plata rezervării întregului compartiment. Persoanele care s-au îmbolnăvit pe parcurs şi care necesită intervenţii de urgenţă trebuie să fie transportate până la prima staţie, unde li se acordă îngrijirile necesare. Acestor persoane li se restituie diferenţa dintre tarifele plătite şi cele aferente pentru parcursul efectuat, pentru legitimaţia de călătorie, în condiţiile prevăzute la art. 21.

ADVERTISING

c) persoanele care insultă sau agresează agenţii operatorului de transport feroviar sau ai administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare aflaţi în timpul serviciului.”

Ministerul Transporturilor propune modificarea articolului 9, alineatul 3, punctul b), iar acesta ar urma să aibă următorul conţinut:

„(3) În tren şi în staţie nu se admit sau pot fi evacuate: b) persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalţi călători. Persoanele care s-au îmbolnăvit pe parcurs şi care necesită intervenţii de urgenţă trebuie să fie transportate până la prima staţie, unde li se acordă îngrijirile necesare. Acestor persoane li se restituie diferenţa dintre tarifele plătite şi cele aferente pentru parcursul efectuat, pentru legitimaţia de călătorie, în condiţiile prevăzute la art. 21”.

CFR precizează că modificarea ține cont de reglementările europene. După aprobarea OUG, noile reglementări vor fi aplicate atât de CFR Călători, cât și de ceilalţi cinci operatori privaţi feroviari de pasageri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇