O doctoriță de 38 de ani a murit în timp ce era de gardă, la Constanța. Medicii legiști încearcă să afle de ce

O doctoriță de 38 de ani a murit în timp ce era de gardă, la Constanța. Medicii legiști încearcă să afle de ce

O femeie de 38 de ani, medic într-un spital constănţean, a fost găsită decedată, duminică, în unitatea medicală, informează IPJ Constanţa.

„Poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o unitate spitalicească privată din municipiul Constanţa, s-ar afla o femeie decedată. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 38 de ani, găsită decedată într-o încăpere a spitalului”, precizează sursa citată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica, echipajul medical ajuns la spital, în urma unui apel la 112, a constatat decesul femeii.

„A fost alertat echipajul de terapie intensivă mobilă. Colegii ajunşi acolo au constatat, din păcate, decesul persoanei”, a declarat Stoica.

IPJ Constanţa mai precizează că pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇