Noi relaxări COVID intră în vigoare în București. Se deschid și cluburile

Noi relaxări COVID intră în vigoare în București. Se deschid și cluburile

Incidența cazurilor COVID-19 la 14 zile este, luni, de 0,35 la mie, astfel că de marți, 1 iunie, intră în vigoare noi măsuri de relaxare: se pot face nunți și alte evenimente private, iar bucureștenii pot merge la spectacole, la activități sportive și la cinematograf, în anumite condiții.

Masca rămâne obligatorie în:

  • spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, stații pentru transportul în comun, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă.
  • pe o rază de 50 de metri în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în zonă.

Competiții sportive cu spectatori și vaccin la intrare

De la 1 iunie, competițiile sportive se pot desfășura, în Capitală, în spații închise, respectiv deschise, cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

ADVERTISING

Competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor peste 25% din capacitatea maximă a spațiului, dar în acest caz participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, numai dacă acestea se vaccinează la intrarea în incintă.

Cei care desfășoară activitatea în săli de sport și/sau de fitness pot primi până la 70% din capacitatea spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru o persoană. Se poate folosi capacitatea maximă a spațiului și un minimum de 4 mp pentru o persoană dacă toți cei din interior sunt vaccinați.

Sunt, însă, interzise activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.

Concerte, spectacole, cinema

Bucureștenii pot merge la cinematograf, pot intra în instituții de spectacole și/sau concerte cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Se pot organiza aceste evenimente cu participarea publicului la capacitate maximă doar dacă participanții sunt vaccinați cu schema completă și de la acest moment au trecut 10 zile.

ADVERTISING

Sunt permise spectacolele de tip drive-thru dacă ocupanții unei mașini sunt membrii aceleiași familii sau dacă sunt grupuri de 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de oresau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Aceste activități sunt interzise dacă incidența trece de 3 la mia de locuitori.

Nunți, botezuri, aniversări și pelerinaje

Sunt permise nunțile, botezurile, mesele festive etc. în saloane, cămine culturale, baruri, cafenele, restaurante, săli / corturi de evenimente cu maxim 70 de persoane în exterior și maxim 50 de persoane în interior, fără să se ia în calcul cei care nu au împlinit vârsta de 16 ani. Aceste activități sunt interzise dacă incidența cumulată la 14 zile trece la 3 la mie.

ADVERTISING

Nunțile, botezurile, mesele festive etc. se pot organiza în spațiile descrise anterior până la capacitatea maximă a lor, în exterior și în interior, cu asigurarea unei suprafețe de 4 metri pătrați de persoană dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete.

Sunt permise festivitățile organizate în spații deschise, prilejuite de terminarea anului școlar, cu participarea personalului didactic, al elevilor, precum și însoțitorilor acestora. Participarea însoțitorilor este permisă doar pentru persoanele vaccinate, pentru cele care prezintă un test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, un test rapid antigen nu mai vechi de 24 de ore sau pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Sunt permise, în București, de marți, activitățile religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară. Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară.

Workshopuri și conferințe

Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu maxim 70 de participanți în interior și maxim 200 în exterior cu asigurarea a 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de sănătate publică.

Numărul poate crește atât în interior, cât și în exterior, cu condiția ca participanții să fie vaccinați împotriva SARS-CoV-2 și să fi trecut 10 zile de la ultima doză.

Va fi permisă, în București, să se organizeze conferințe cu un număr de maxim 100 de persoane în interior, cu asigurarea a 2 metri pătrați pentru fiecare persoană și cu purtarea măștii de protecție, cu respectarea normelor de protecție sanitară. Se poate depăși 100 de participanți în interior cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană dacă persoanele sunt vaccinate complet.

Baruri și discoteci deschise până la miezul nopții

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și / sau a băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul 05:00 – 24:00. Se poate ajunge la folosirea maximă a spațiului dacă toate persoanele sunt vaccinate.

Activitatea în baruri, cluburi, discoteci este permisă fără a depăși maxim 50% din capacitate, în intervalul orar 05:00 – 24:00 dacă toate persoanele sunt vaccinate cu schema completă și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei.

În sălile de jocuri de noroc este permisă activitatea cu folosirea a maximum 70% din spațiu.

Tot 70% din capacitate poate fi folosită și de operatorii economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare.

Locurile de joacă pot avea activitate în spații închise cu maxim 50% din capacitate, între orele 05:00 – 24:00, cu condiția ca însoțitorii copiilor să fie vaccinați sau să fie în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi ulterioară confirmării bolii.

STB va monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport în comun, pentru a se evita aglomerația la orele de vârf. În autobuze și troleibuze accesul se va face pe ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate. În tramvaie, accesul se va face prin ușa din mijloc, în vreme ce coborârea, pe celelalte uși.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇