Din 1990 și până azi, românii au trăit multe. Multe promisiuni. Dar și multe miracole!
Există o caricatură celebră care prezintă un politician aflat pe o scândură deasupra prăpastiei. La capătul celălalt este mulțimea care-l susține să nu cadă. Cu cât rămân mai puțini, cu atât echilibrul este mai fragil, iar politicianul se poate prăbuși. Puterea stă în numere mari, dar mai ales în ideile care pot aduce oamenii împreună.
Ne unim la botezuri, nunți, înmormântări, dar ne unim și la proteste. Ne lipsește însă exercițiul de a ne uni și pentru proiecte care ne pot ajuta să fim bine împreună.
Ne lăsăm seduși de promisiuni, dar uităm să ne folosim libertatea, talentul și energia pentru proiecte care pot modela societatea noastră cu adevărat. Când promisiunile - despre care oricum bănuiam că sunt supralicitate - se dovedesc a fi doar gogoși rumenite electoral, mulți se dau bătuți și constată că ”toți sunt la fel”. Dar nu toți suntem la fel!
Alții au găsit motivul perfect să demonstreze că se poate, să lupte cu încăpățânare pentru o idee bună, pentru un proiect care face bine societății. Fie că e vorba de educație, sănătate, mediu sau alte teme importante pentru o țară, societatea civilă demonstrează că există români buni, doar că nu în direcția în care se uită presa și o mare parte dintre noi.
Când au spus ”noi facem un spital”, mulți le-au considerat nebune, oportuniste, le-au bănuit de câștiguri ascunse și le-au căutat cusur.
Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu nu s-au lăsat intimidate de toți cei care căutau să le doboare. Nici nu cred că s-au gândit prea mult la piedici și la cei care vor căuta să le ridice ziduri acolo unde ele căutau să facă drumuri atunci când au fondat Dăruiește Viață, în 2012, pentru a reforma din temelii sistemul medical românesc.
Zece ani mai târziu, au un număr impresionant de suținători, chiar fac un spital, chiar au arătat că se poate, dar cel mai important au dat curaj tuturor celor care vor să facă bine și se tem că nu vor găsi suficient sprijin în jurul lor.
În weekend, când mulți eram cu gândul la relaxare, Anamaria Popa mi-a dat cel mai frumos mesaj pe care-l poți aștepta de la un om de milioane: ”Am terminat secția de radiologie copii!”. Al optulea șantier încheiat, în timp ce se mută către al noulea. Și mi-a dat câteva poze, pe care le găsiți și pe spotmedia.ro, cu cel mai spectaculos Compartiment Clinic de Radiologie pentru copii din România, care se află de acum la Arad.
Pentru cine nu o cunoaște încă, Anamaria Popa este președinta Asociației Cetatea Voluntarilor din Arad, a refăcut Secția Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Județean Arad. A înființat „Banca de scutece” și a realizat cea mai mare „inimă umană” din Europa, prin care Aradul trăgea un semnal de alarmă de Ziua Internațională a Bolilor Rare.
Acum, în mai puțin de un an, a refăcut cu ajutorul donațiilor și al voluntarilor compartimentul de radiologie pentru copii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad. Urmează să fie inaugurat ”oficial” pe 1 iulie, la fix un an de când au început lucrările.
O veste bună din Arad, de la un om de bine, despre care ar fi normal să vorbim mai apăsat în aceste zile. Că se poate. Că există speranță. Că există implicare. Rămânem preocupați însă doar de ce nu se poate, de incapacitatea unora de a înțelege responsabilitatea pe care o au atunci când, de exemplu, fac un pod.
Într-o lume dominată acum de vești apăsătoare, oamenii care construiesc speranță sunt cei mai importanți. Că îi vedem sau nu, ei există în continuare și își văd de drumul lor.
Dacă învățăm însă să-i vedem și să-i apreciem, dacă îi și susținem, oamenii buni nu vor mai fi excepțiile din România. Autoritățile nu se vor mai putea ascunde în spatele lui ”nu se poate”, ”nu avem cu ce”, ”nu știm”, pentru că sunt atâția deja cei care demonstrează că, da, la noi în România se poate, avem cu ce și cu cine și mai ales știm cum.
Avem nevoie de oamenii-far de bine care să indice drumurile corecte. Oamenii de milioane modelează deja o țară ca-n afară, dar au nevoie de susținere. Un SMS de 2 euro sau chiar doar un gând bun de încurajare sunt efortul minim pe care oricare dintre noi îl poate face pentru a concentra puterea acolo unde oamenii buni o folosesc pentru noi toți.