Nicuşor Dan anunţă că trei noi linii STB vor fi introduse în zona centrală

Nicuşor Dan anunţă că trei noi linii STB vor fi introduse în zona centrală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că trei noi linii STB vor fi introduse în zona centrală, în „viitorul foarte apropiat”.

„Avem la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară un grup care lucrează la astfel de optimizări. Am avut deja o modificare care duce transport public pe Romancierilor. Am avut o linie nouă care merge în Prelungirea Ghencea. O să urmeze o linie nouă care o să conecteze o zonă centrală, Mircea Vodă, care nu are transport public.

O să urmeze o linie nouă - vorbim de viitorul foarte apropiat - pe zona de Splaiul Unirii până în Mihai Bravu şi încă una pe zona de Splaiul Unirii, între Mihai Bravu şi Timpuri Noi", a precizat Nicuşor Dan, într-un mesaj video transmis pe Facebook.

ADVERTISING

El a menţionat că, la cererea bucureştenilor din cartierul Andronache, începând de luni a fost modificat traseul liniei 343.

Astfel locuitorii din zonă, dar şi cei din Fundeni vor avea legătura cu nordul Capitalei. Totodată, linia 343 a fost unită cu linia 231, răspunzând cererii locuitorilor din Henri Coandă de a ajunge în zona Dorobanţi în loc de Piaţa Presei.

???? La cererea bucureștenilor din cartierul Andronache, am modificat traseul liniei 343 pentru a acoperi și această zonă din sectorul 2. Legătura cu nordul Capitalei a devenit directă atât pentru locuitorii din Andronache, cât și pentru locuitorii din Fundeni. Am unit linia 343 cu linia 231, răspunzând cererii locuitorilor din Henri Coandă de a ajunge în zona Dorobanți în loc de Piața Presei. Prin comasare, frecvența de trecere a autobuzelor pe linia 343 s-a dublat.???? Transportul public s-a optimizat în ultimul an și acest proces va continua. Avem o viziune pentru această optimizare la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, unde funcționează Grupul de Lucru pentru Utilizarea Transportului Public, care lucrează la optimizarea traseelor și la acoperirea cât mai bună a Capitalei cu linii de transport în comun. ???? Anul trecut am extins două linii în vestul Capitalei (în Drumul Taberei și în zona Prelungirea Ghencea), iar în curând vom avea trei noi linii STB în zona centrală, pe Splaiul Unirii și bulevardul Mircea Vodă. ???? Normalitatea înseamnă ca fiecare bucureștean să aibă acces rapid la mijloacele de transport în comun.

Publicată de Nicușor Dan pe Luni, 17 ianuarie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇