Nicușor Dan anunță că iarna viitoare s-ar putea să fie căldură și în Colentina. Termoenergetica va avea o centrală provizorie

Nicușor Dan anunță că iarna viitoare s-ar putea să fie căldură și în Colentina. Termoenergetica va avea o centrală provizorie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicușor Dan a anunțat că Termoenergetica a semnat, în sfârșit, contractul pentru instalarea unei centrale provizorii în locul fostei CET Titan. Aceasta ar urma să contribuie la furnizarea de energie termică pentru zona de est a Capitalei (în special pentru cartierul Colentina).

Nicușor Dan a promis, în luna martie a anului trecut, că o centrală provizorie se va monta repede și va fi de ajutor pentru iarna 2021 – 2022.

Din păcate, nu s-a întâmplat așa. Termoenergetica a reușit să lanseze licitația abia la jumătatea lui octombrie 2021. Iar din documentația procedurii reieșea că, oricât s-ar grăbi și oricât de mult ar lucra, o firmă nu are cum să pună în funcțiune centrala în mai puțin de 5 luni.

Cu alte cuvinte, era clar din luna octombrie 2021 că bucureștenii din Colentina și din restul zonei de nord-est erau nevoiți să treacă iarna fără respectiva centrală.

ADVERTISING

Licitația și-a urmat cursul. A depus ofertă o singură companie: Energofor SRL, cu subcontractantul Ria Engineering & Consulting. Așa că bucureștenii puteau spera că măcar iarna viitoare vor avea mai multă căldură în apartamente și apă fierbinte, la robinet.

Din păcate, potrivit Sicap, Termoenergetica a anulat licitația.

La acel moment, la solicitarea Spotmedia.ro, directorul general al Termoenergetica, Claudiu Crețu, a declarat că era vorba despre un viciu de procedură. Oferta era greșită și a fost nevoie de anularea procedurii.

Ulterior, licitația s-a relansat. A depus ofertă aceeași societate, numită Energofor SRL, care a și fost declarată câștigătoare și cu care - potrivit lui Nicușor Dan - Termoenergetica a și semnat contractul.

Potrivit companiei municipale, acest contract vizează „închirierea a cinci capacități modulare de producere a energiei termice în locația fostului CET TITAN, în scopul asigurării unei surse suplimentare de energie termică în zona de Nord-Est a Municipiului București.

ADVERTISING

Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire până la 36 de luni, valoarea acestuia fiind de 13.140.000,00 lei fără TVA.

Potrivit documentului semnat, toate serviciile conexe închirierii capacităților modulare de producere a energiei termice şi a apei de adaos, respectiv montajul, instalarea, proiectarea, obținerea avizelor și autorizațiilor necesare pentru punerea în funcțiune a instalațiilor, precum și supravegherea funcționării, mentenanța, instruirea personalului, urmează să fie realizate de către operatorul economic.

Capacităţile modulare vor avea o putere termică instalată cuprinsă între 30 Gcal/h și 60 Gcal/h, în funcție de diagrama de reglaj, în sezonul de iarnă şi 10 Gcal/h și 15 Gcal/h în sezonul de vară.

Necesarul de apă de adaos (tratată) pentru completarea volumului pierdut în rețelele termice primare CMTEB va fi de 50 tone/h. Montarea acestora se va realiza pe amplasamentul din Strada Ion Sahighian nr.4 din sectorul 3 şi vor fi racordate la utilităţi (energie electrică, gaze naturale, apă rece - potabilă/brută – şi canalizare), precum şi la conductele care alcătuiesc rețeaua primară, aflate în exploatarea CMTEB”.

ADVERTISING

Potrivit lui Nicușor Dan, aceste capacități modulare vor fi funcționale până iarna viitoare.

🟢Termoenergetica SA a semnat azi, 7 iunie, contractul pentru închirierea unei centrale provizorii de termoficare....

Publicată de Nicușor Dan pe Marţi, 7 iunie 2022

Alte capacități modulare, în locuri încă nedezvăluite

Într-o conferință de presă susținută pe 23 mai, Nicușor Dan a susținut că se vor mai monta și alte capacități modulare de producție, la mai multe puncte termice.

„Imediat ce vom vota rectificarea bugetară (care a fost adoptată pe data de 2 iunie - n.red.), vom scoate în achiziţie mici centrale pentru 10 puncte termice, în special în capete de linie, care să reuşească să deservească acele zone care ştim că iarnă de iarnă au probleme. Şi acelaşi lucru încearcă să-l facă Sectorul 2 şi Sectorul 1”, a spus Nicușor Dan.

Spotmedia.ro l-a întrebat, pe 23 mai, pe directorul Termoenergetica, Claudiu Crețu, în ce zone vor fi montate aceste „mici centrale” (de vreme ce compania municipală este cea care gestionează rețeaua de conducte și puncte termice). De asemenea, l-am întrebat pe Claudiu Crețu dacă este viabilă instalarea acestor „mici centrale”.

Claudiu Crețu ne-a spus că vom primi răspuns din partea companiei municipale. Două săptămâni mai târziu, după ce am revenit cu un apel către companie, am primit un răspuns halucinant, fără niciun detaliu tehnic și compus doar pentru ca Termoenergetica SA să poată spune ulterior că ne-a oferit informații.

Cităm din răspunsul Termoenergetica SA cu privire la zonele în care se vor monta aceste puncte termice și la viabilitatea lor:

„Principalul vector pentru măsurarea eficienței este reprezentat de îmbunătățirea confortului cetățenilor, astfel că, orice ajutor care suplimentează furnizarea agentului termic și concomitent, diminuează lipsurile sistemului, reprezintă o soluție (fie chiar și temporară!), până la momentul în care reabilitarea sistemului va intra într-o linie dreaptă atât de așteptată.

Echipamentele vor fi instalate în acele zone în care locuitorii Capitalei s-au confruntat în ultimii ani cu cele mai mari probleme în furnizarea apei calde și a căldurii”.

Contactat telefonic, Claudiu Crețu ne-a comunicat că „micile centrale” se vor monta la capete de rețea. Și că vom primi din partea companiei municipale lista cu puncte termice unde se ia în calcul instalarea lor.

Până la momentul publicării acestui articol, nu am primit, însă, nicio altă informație cu privire la acest subiect din partea Termoenergetica SA.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇