Motocicletele și scuterele vor putea merge pe banda specială pentru autobuze. Parcare pe trotuar, cu o condiție

Motocicletele și scuterele vor putea merge pe banda specială pentru autobuze. Parcare pe trotuar, cu o condiție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Motocicliștii și conducătorii de mopede vor putea circula pe benzile dedicate transportului public și vor putea înainta între sau pe lângă coloanele de autovehicule oprite la semafor sau la barierele de cale ferată până într-o zonă de siguranță special amenajată, cu o lungime de 3 metri.

De asemenea, vor putea staționa pe trotuar, paralel cu marginea carosabilului, iar autoritățile locale vor fi obligate să amenajeze locuri de parcare gratuite pentru motociclete și mopede în toate parcările publice, potrivit Profit.ro.

Este vorba despre un nou proiect de lege al liderilor partidelor pro-europene care propune încurajarea utilizării motocicletelor și scuterelor în mediul urban pentru a reduce aglomerația.

”Nu se consideră depășire dacă un moped sau o motocicletă trece înaintea unui alt autovehicul sau ocolește un obstacol în condițiile în care nu încalcă marcajul de demarcare a benzii de circulație. Regula va fi valabilă pentru toți participanții la trafic, în sprijinul evitării formării de coloane de autovehicule în spatele unui vehicul lent.

Nu constituie depășire (…) situațiile în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în același sens de circulație, respectiv o motocicletă sau un moped trece înaintea unui alt vehicul sau pe lângă un obstacol aflat pe acelasi sens de circulație, dacă prin aceasă manevră nu se trece peste marcajul de delimitare a benzii de circulație”, se arată în proiect.

”Posibilitatea de a înainta între sau pe lângă coloanele de autovehicule oprite Ia semafor sau la bariera de trecere la nivel cu calea ferată. Astfel, nu va mai constitui contravenție și nu se va mai sancționa depășirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului, la trecerile pentru pietoni sau Ia trecerile la nivel cu calea ferată în cazul bicicletelor, motocicletelor fără ataș și mopedelor, dacă distanța laterală este suficientă, nu stânjenesc manevrele celorlalți participanți Ia trafic și viteza de deplasare este de cel mult 20 de km/h", mai prevede proiectul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇