Motivul pentru care Lacul Techirghiol a devenit roz și e chiar mai bun pentru sănătate acum (Video)

Motivul pentru care Lacul Techirghiol a devenit roz și e chiar mai bun pentru sănătate acum (Video)

Localnicii și turiștii din Techirghiol au remarcat că lacul, cunoscut pentru nămolul său cu efecte benefice pentru sănătate, a devenit roz.

Biologii spun că lacul și-ar putea păstra această culoare pe tot parcursul verii și au explicat că responsabilă este o algă ce se găsește de obicei în Africa sau America.

„Nu este o algă toxică; este o algă primitivă, este o algă halofilă, adică rezistentă la conținut de salinitate; extremofilă - situații extreme pentru biologia acestei alge. Se selectează în condițiile în care salinitatea se concentrează, apa se concentreaza în săruri, temperatura foarte ridicată și se acumulează o cantitate mare de nutrienți.

ADVERTISING

Aceste alge sunt primitive și în consecință lasă hidrogen sulfurat să rămână în natură. Acest hidrogen sulfurat este terapeutic, fiindcă tot ce înseamnă metil sulfonil metanic, adică substanțele care au rol antiinflamator pentru noi ce ne scăldăm în Lacul Techirghiol vin din acest hidrogen sulfurat care mai departe este preluat de alte alge și bacterii și transformat, dus mai departe, prin ciclul de metanificare în aceste substanțe terapeutice”, a explicat biologul Adrian Bâlbă pentru Digi24.

Acest tip de algă are nevoie de multă căldură, astfel că, de îndată ce vremea se va răci, va muri și, odată cu ea, va dispărea și culoarea roz a lacului, însă va fi refăcut stratul de nămol.

Lacul Techirghiol a devenit roz

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇