Modern Dad’s Challenges – proiectul educativ dedicat taților revine cu prima ediție offline din acest an. În 2024, tații vor putea participa la sesiunile de informare pe care le pregătim în cadrul celor 2 conferințe dedicate lor ( februarie și noiembrie) și la evenimentul sportiv organizat cu ocazia Zilei Tatălui, în luna mai.
Prima întâlnire offline din cadrul conferinței Modern Dad’s Challenges va avea loc pe 28 februraie, de la 18:00, la Hotel Internațional București, pe tema: Project Management în Parenting și relaționarea cu copilul. Tații vor explora alături de specialiștii invitați informații legate de organizarea familiei și programarea activităților copiilor, calendarul familiei, dar și elementele definitorii pentru dezvoltarea copiilor, cu focus pe competențele și abilitățile fetelor.
De ce Project Management? Pentru că suntem bombardați cu informații din toate direcțiile, activitățile se tot adună, atât pentru copil, cât și pentru cuplu și familie și uneori poate deveni covârșitor să le duci la bun sfârșit pe toate. De aceea, câteva sfaturi de organizare și de gestionare a întregului proces sunt numai bune, mai ales la început de an. Și învățarea este tot un proces și el poate fi mult mai plăcut în funcție de metodele alese, prin urmare discutăm de data aceasta despre învățarea alternativă și experențială, pe care noi o aplăudăm. La fel cum aplăudăm și încurajăm și dezvoltarea multilaterală a copiilor noștri, fără bariere de gen. În acest sens, discutăm despre rolul crucial al părinților în susținerea fetelor în tehnologie și antreprenoriat.
Ca întotdeauna, rămânem ancorați în realitate și încheiem cu deja consacrată sesiune DAD Talks - povesti la cald și cu impact! Tombola și premiile sunt și ele prezente, cu energia “tăticească“ și pofta de cunoaștere veniți voi!
Înscrie-te gratuit aici - https://moderndads.ro/modern-dads-challenges/. Următoarea ediție va fi tocmai în toamnă, în luna noiembrie, așadar, nu rata acest moment.
PROGRAM eveniment:
- Project Management în Parenting, Radu Popescu, Consultant, Consilier Parental și Project Manager;
- Rolul crucial al părinților în susținerea fetelor în tehnologie și antreprenoriat, Maria Popescu, Program Manager Adfaber;
- DAD Talks
Mai mult, în cadrul evenimentului susținem proiectele Hope and Homes for Children și invităm tăticii să redirecționeze 3,5 % din impozitul pe venit către cauza asociției!
Modern Dad’s Challenges este un eveniment organizat de agenția Creative Energy Corner, cu sprijinul brandurilor și a partenerilor media. Mulțumim pe această cale: Radio Itsy Bitsy, Părințipesârma.ro & comunitatea Părinți pe sârmă, Spotmedia.ro, Dadsaround.com, Mommy HAI, Meseriadepărinte.ro, Unsoideblog.ro, Viațadupăbebe.ro, Alexisme.ro, Meritopoveste.ro, Pentrumamedegemeni.ro.
Cât și brandurilor partenere pentru că sunt alaturi de comunitate cu informații și experiențe pentru tati:
𝗣𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿 𝗚𝗼𝗹𝗱: 𝗔𝗱𝗳𝗮𝗯𝗲𝗿
𝗣𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿𝗶 𝗦𝗶𝗹𝘃𝗲𝗿: 𝗦𝗰𝗼𝗮𝗹𝗮 𝗱𝗲 𝘀𝗮𝗵 || 𝗟𝗶𝗯𝗿𝗮𝗿𝗶𝗮 𝗰𝘂 𝗱𝗶𝗰𝗵𝗶𝘀 || 𝗣𝗲𝗲𝗸-𝗮-𝗕𝗼𝗼𝗸
𝗣𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿𝗶 𝗘𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗶: 𝗧𝗮𝘀𝘁𝗲 𝗟𝗲𝗮𝗿𝗻𝗲𝗿𝘀 || 𝗛𝗼𝗽𝗲 𝗮𝗻𝗱 𝗛𝗼𝗺𝗲𝘀 𝗳𝗼𝗿 𝗖𝗵𝗶𝗹𝗱𝗿𝗲𝗻 || Sugus Romania || Ursuletul de ciocolata Papi
Programul complet al evenimentului și detalii suplimentare se găsesc pe platforma online www.moderndads.ro, secțiunea “Evenimente”, cât și pe Facebook Modern Dads. Tații sunt invitați de asemenea să se alăture grupului privat de Facebook – Grup Modern Dads, pentru sesiuni de networking online și campanii pregătite special pentru ei. Totodată, pentru a fi la curent cu ce alte proiecte și campanii dezvoltăm pentru tați, se pot abona la newsletter-ul bilunar aici.
În ultimii 6 ani, platforma Moderndads.ro a devenit o sursă de informare importantă pentru părinții moderni. Prin proiectul Modern Dad’s Challenges tații din București și din țară au beneficiat de experiențe de învățare și de informare complexe, evenimentul fiind singurul de acest fel din România. Prin conceptul #ModernDads susținem implicarea tatălui în dezvoltarea copilului și îi spirjinim în fiecare etapă din dezvoltarea copilului.