Lupta cu deșeurile, București, 2023 vs 2025: Cât din gunoiul fiecărui bucureștean ajunge, zilnic, la groapa de la Vidra. Și ce primării de sector bat pasul pe loc

Lupta cu deșeurile, București, 2023 vs 2025: Cât din gunoiul fiecărui bucureștean ajunge, zilnic, la groapa de la Vidra. Și ce primării de sector bat pasul pe loc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dacă locuiești în București, din gunoiul pe care-l produci azi – acasă, pe stradă sau la serviciu – aproximativ 940 de grame ajung la groapa de la Vidra.

E mult, dar mai bine decât în urmă cu doi ani, când cantitatea era cu peste 200 de grame mai mare, arată datele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Municipiul București (ADIGIDMB).

Unele primării de sector au început să reducă serios depozitarea deșeurilor colectate în amestec, o practică pe care politica europeană o consideră ultima soluție.

Altele rămân mult în urmă.

Iată cine face progrese reale și cine contribuie la menținerea dependenței Capitalei de singura groapă de gunoi pe care o mai are.

Cât gunoi ajunge la groapă: scădere accelerată în doi ani

În 2025, fiecare bucureștean a trimis zilnic la groapa de la Vidra, administrată de Eco Sud – singura disponibilă, în prezent, pentru Capitală – aproximativ 940 de grame de gunoi.

Este mai puțin decât în 2024, când cantitatea ajungea la 1.060 de grame pe zi de persoană, și semnificativ sub nivelul din 2023, când fiecare locuitor al orașului trimitea la groapă 1.160 de grame zilnic.

În doar doi ani, cantitatea de gunoi depozitată per capita a scăzut cu 220 de grame pe zi – adică aproape 19%.

Poate că pare o scădere nesemnificativă, la nivel individual. Pentru întregul oraș, însă, diferența este substanțială.

Mai exact, cantitatea de gunoi trimisă la groapă a scăzut, în 2024, cu 61.950 de tone față de anul precedent.

Iar 2025 a adus o nouă reducere consistentă: încă aproape 19%, adică 124.405 tone.

Mai multe date comparative puteți găsi pe site-ul ADIGIDMB, aici.

Ce se întâmplă cu gunoiul după ce îl arunci

Primăriile de sector deleagă serviciul de salubrizare unor firme autorizate.

Fracția uscată – adică ambalajele - ar trebui să ajungă la stații de sortare, unde sunt recuperate materiale reciclabile — plastic, metal, hârtie, sticlă — care reintră în circuitul economic.

Restul ajunge fie:

  • la valorificare energetică (în special în cuptoarele fabricilor de ciment)
  • fie, în ultimă instanță, la groapă, la depozitare

Pentru deșeurile menajere colectate în amestec, legislația prevede trecerea obligatorie prin instalații de tratare mecano-biologică (TMB) înainte de depozitare.

În etapa mecanică, deșeurile sunt separate în fracții. Partea biologică este extrasă cu ajutorul unor ciururi rotative și trebuie stabilizată.

Din fracția uscată se extrag materiale reciclabile. Restul poate fi valorificat energetic sau incinerat.

Ulterior, masa deșeurilor este uscată și își reduce volumul cu până la 40–50%. Doar reziduul final ar trebui să ajungă la groapă.

Campioni și restanțieri la tratarea deșeurilor

Între sectoare, diferențele în ceea ce privește tratarea mecano-biologică a deșeurilor sunt dramatice. În timp ce unele sectoare trimit tot gunoiul colectat în amestec la tratare, altele, dimpotrivă, trimit 95% direct la groapă.

Mai jos, sinteza performanțelor fiecărui sector, într-un tabel alcătuit pe baza datelor ADIGIDMB.

Sector20242025Evoluție la tratare
Sector 1Tratare: 99,7%
Direct la groapă: 0,25%
Tratare: 100%
Direct la groapă: 0%
+0,25 pp
Sector 2Tratare: 70,13%
Direct la groapă: 29,8%
Tratare: 75,85%
Direct la groapă: 24,1%
+5,72 pp
Sector 3Tratare: 15,71%
Direct la groapă: 84,2%
Tratare: 0,58%
Direct la groapă: 99,4%
–15,13 pp
Sector 4Tratare: 13,72%
Direct la groapă: 86,2%
Tratare: 4,9%
Direct la groapă: 95%
–8,73 pp
Sector 5Tratare: 8,02%
Direct la groapă: 91,9%
Tratare: 100%
Direct la groapă: 0%
+91,98 pp
Sector 6Tratare: 35,5%
Direct la groapă: 64,4%
Tratare: 54,6%
Direct la groapă: 45,3%
+19,11 pp

Iată și câteva detalii privind situația din fiecare sector.

Sectorul 1: aproape integral la tratare

În 2024, Sectorul 1 a trimis la tratare 99,75% din gunoiul colectat în amestec, adică 94.822 tone.

În 2025, întreaga cantitate colectată în amestec (85.431 tone) a fost tratată mecano-biologic.

Sectorul 2: progres constant

În 2024, din 103.087 tone colectate în amestec, Sectorul 2 a tratat 70,13%.

În 2025, procentul a crescut la 75,85%.

Sectorul 3: la coada clasamentului, cu planuri de abandon

Primăria Sectorului 3 este, potrivit datelor ADIGIDMB, codașa Capitalei la tratarea mecano-biologică.

În 2024, a colectat 121.105 tone de gunoi în amestec și a trimis la tratare doar 15,7%. Restul a ajuns direct la groapă.

În 2025, situația s-a agravat: din 94.280 tone colectate în amestec, instituția a mai tratat doar 0,58%.

Potrivit informațiilor SpotMedia.ro, operatorul de tratare al Sectorului 3 a denunțat unilateral contractul, susținând că primăria nu utilizează capacitățile contractate.

Tot conform surselor SpotMedia.ro, Primăria Sectorului 3 și-a exprimat intenția de a se retrage din ADIGIDMB.

Sectorul 4: puțin peste ultimul loc

Nici Sectorul 4 nu stă mult mai bine.

În 2024, din 83.814 tone colectate în amestec, a tratat doar 13,72%.

În 2025, procentul a coborât și mai mult: 4,99% din totalul de 75.002 tone.

SpotMedia.ro a cerut, anterior, informații cu privire la situația gestionării deșeurilor. Instituția condusă de Daniel Băluță a refuzat să ni le pună la dispoziție.

Sectorul 5: salt spectaculos într-un an

Sectorul 5 a arătat un potențial neașteptat.

În 2024, a tratat doar 8,02% din cele 67.083 tone colectate în amestec.

În 2025, însă, a trimis la tratare 100% din cele 52.832 tone colectate în amestec.

Sectorul 6: îmbunătățire clară, cu perspective

În 2024, Sectorul 6 a tratat 35,54% din cele 91.239 tone colectate.

În 2025, cantitatea colectată a scăzut la 84.516 tone, iar procentul tratat a crescut la 54,65%.

Sursele SpotMedia.ro susțin că instituția intenționează să își crească gradul de tratare.

Capacități există, dar deciziile țin de primării

Potrivit informațiilor ADIGIDMB, companiile care operează instalații de tratare mecano-biologică au, în prezent, capacități suficiente pentru a acoperi nevoile tuturor sectoarelor.

Prin urmare, procentele foarte mici de tratare nu sunt explicate prin lipsa capacităților, ci prin decizii administrative ale primăriilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇