Lista UE a insectelor autorizate ca hrană umană a fost extinsă: Puteți mânca și larva gândacului de bălegar

Lista UE a insectelor autorizate ca hrană umană a fost extinsă: Puteți mânca și larva gândacului de bălegar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia Europeană a dat undă verde comercializării larvelor de gândac de bălegar (Alphitobius diaperinus), după ce Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a adăugat acest tip de insectă pe lista celor bune pentru comercializare și consum uman.

Este a patra insectă permisă de Uniunea Europeană pentru comercializare, de când această listă a început să fie reglementată în 2018, scrie 20minutos.

Consumul insectei este sigur în condițiile de utilizare propuse, după cum afirmă Organizaţia Consumatorilor şi Utilizatorilor (OCU). Autoritățile avertizează însă că poate provoca reacții alergice la cei care au intoleranță la crustacee.

ADVERTISING

În iulie 2022, EFSA a emis o evaluare pozitivă cu privire la larvele de gândaci. S-a evaluat siguranța consumului de preparate congelate și liofilizate ale acestei insecte. Pot fi gătite întregi sau sub formă de pudră sau făină.

Poate fi adăugată ca ingredient în diverse produse alimentare, cum ar fi batoane de cereale, paste și produse de panificație.

Comercializarea larvei gândacului de bălegar a fost autorizată în Uniunea Europeană abia în luna ianuarie. Pe lângă aceasta, alte insecte permise sunt: viermele de făină (Tenebrio molitor), lăcusta migratoare (Locusta migratoria) și greierul domestic (Acheta domesticus), fie sub formă congelată, uscată sau pudră.

ADVERTISING

Acesta din urmă, care a fost autorizat în primele zile ale anului 2023, poate fi folosit pentru produse precum pâine și chifle multicereale, prăjituri, batoane de cereale, paste, sosuri sau pizza, potrivit Asociaţiei Consumatorilor - FACUA din Spania.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇