Iohannis dă asigurări publice: Nu s-a vehiculat niciodată vreo tăiere de salarii sau de pensii. Nu are nimeni de gând aşa ceva.

Iohannis dă asigurări publice: Nu s-a vehiculat niciodată vreo tăiere de salarii sau de pensii. Nu are nimeni de gând aşa ceva.
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, miercuri, că nu există vreo intenţie de tăiere a salariilor sau a pensiilor, dar a adăugat că bugetul pentru anul viitor trebuie construit cu mare grijă şi ar fi de preferat ca acesta să fie dezbătut şi aprobat de viitorul Parlament.

„Noi credem că în continuare economia României îşi va reveni şi îşi va relua parcursul normal care va permite creşteri de pensii şi salarii, investiţii. Noi ne pregătim pentru an de creştere, nu de reducere”, a spus Iohannis.

Iohannis a fost întrebat, miercuri, în conferinţa de presă, dacă va promulga o lege a bugetului dacă prevede tăieri de venituri, pensii, salarii.

ADVERTISING

"Nu s-a vehiculat niciodată vreo tăiere de salarii sau de pensii. Asta este o prostie PSD-istă aruncată în spaţiul public din motive electorale. Nu are nimeni de gând aşa ceva. Însă e clar că bugetul anului viitor trebuie construit cu mare grijă. Este evident că e de preferat ca bugetul pentru anul viitor să fie discutat şi aprobat de noul Parlament care va rezulta din alegerile parlamentare şi nu de acest Parlament unde vedem nişte abordări total neprincipiale şi neconforme cu realitatea", a replicat şeful statului.

ADVERTISING

El a subliniat că nu se discută despre tăieri de pensii şi salarii.

"Este exclus aşa ceva. Economia între timp îşi revine. Noi credem că în continuare economia României îşi va reveni şi îşi va relua parcursul normal care va permite creşteri de pensii şi salarii, investiţii. Noi ne pregătim pentru an de creştere, nu de reducere", a precizat Iohannis.

Cîţu a prezentat un document în care Teodorovici avertiza, în 2019, despre riscul majorării pensiilor cu 40% şi cerea Guvernului Dăncilă ”să evite cheltuieli suplimentare”

ADVERTISING

PSD nu se lasă: Ciolacu spune că a vorbit cu liderii de grup și crede că Parlamentul va vota majorarea pensiilor cu 40%

Urmărește aici conferința de presă a președintelui Iohannis:

https://www.facebook.com/ministeruljustitieiromania/videos/802549193829212/?__xts__%5B0%5D=68.ARDXFCR4lX64C0t80fC8xoNEMF18mNbpNfKT3xdlmzbaPhFOzE1ve665gs6Q5K2WOAsWPu8ev2NtB5cQHoL2tdZspkxqPjskcabpXZWUn2tu4Gn2Y4I3kwD10IsLY7fTUWJYGQOdjukPYd_SPdaTl_Y4QEKG0vzYShvP46FR1UHw8CoSsWvHq3A3FY2sT5Lwrp_GKQIunJPvXcjtx53k6FuFl2d928WPbBtuWPZB8sPp37rPh9zTb-5oAPYaOI5tOWVZHp_cL8dY4BOnrKIrsOAkHRPn4m_oXKaxeQURLEeuMgzEBFbFr00-V5ywVhueIji4fN9pO31KaHHPqmyoIJ4NH7W1aJkSPBo&__tn__=-R

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇