INVIZIBILII Cum e să fii părinte singur în România: acrobație maximă, fără plasă de siguranță

Când am rămas singură cu fiica mea, nu cred că am înțeles atunci pe deplin ce mi se întâmplă. Nu aveam părinții cu mine, eram într-un oraș mare și lucram într-o firmă în care eram plătită extrem de prost. 

Ba mai mult, țin minte că, după ce a aflat patronul că am această situație, a început să-mi dea și mai mult de lucru. Cumva, în ochii lui, nu aveam cum să comentez, că nu-mi permiteam să pierd jobul. 

În prima fază, am fost nevoită să mă mut într-un apartament mai mic, să scad cheltuielile și să-mi mai iau câteva joburi. Făceam orice puteam să mă descurc. Au fost zile când nu am avut bani de mâncare sau pastile pentru fiica mea. 

Dar am înțeles atunci că nu-mi permit să fiu un om care renunță. Am început să fac bani din orice: mărturii de nuntă, bijuterii, torturi din scutece, organizări de nunți, scris articole pentru publicații online. Mintea mea avea un singur filtru: din ce știu să fac, ce poate să-mi aducă un venit? Așa că munceam câte 16 ore pe zi, dormeam 4 ore pe noapte. 

Am avut noroc cu sora mea și prietenele mele care mă ajutau teribil de mult (și le trimit cele mai mari îmbrățișări acum pentru asta). Stăteau cu ea când trebuia să muncesc în weekend, mă ajutau când rămâneam fără finanțe. 

De aceea, acum încerc, la rândul meu, să susțin cum pot pe cei din jur. Știu că astfel de gesturi pot face diferența pentru cei ce sunt la un pas de a-și pierde speranța. 

***

Andra Pintican a devenit mamă singură la 25 de ani; avea o fetiță de 3 ani și jumătate și o grămadă de datorii. Nu crede că a conștientizat mare lucru atunci din ce i se întâmpla. Intrase cumva pe pilot automat; era într-o luptă continuă cu viața. Nu avea timp nici să doarmă, iar mintea îi era blocată în modul de supraviețuire. 

Când se uită în urmă la acea perioadă, înțelege că a făcut cam tot ce putea mai bine la vremea respectivă. Deși, evaluând „la rece”, a luat și unele decizii neinspirate. Dar este împăcată cu asta. Și se felicită că s-a ținut tare pe poziții și că mereu a căutat să-și multiplice resursele interioare. 

Motivația ei de la început era simplă: să nu îi moară copilul de foame. Asta pentru că, într-adevăr, este dificil să te descurci din punct de vedere financiar cu un singur venit când ai în întreținere un copil și trebuie să te ocupi și de toate celelalte aspecte ale vieții de familie. Și motivația ei a fost destul de puternică, având în vedere că a devenit dependentă de muncă. „Workaholismul este o dependență cu care mă confrunt de mulți ani, dar după două runde de burnout am început să negociez cu partea din mine blocată în frică”, explică Andra.

Familiile monoparentale reprezintă unul dintre cele 6 grupuri vulnerabile din România identificate într-un amplu studiu realizat de Provident. Proiectul, intitulat sugestiv INVIZIBILII, arată că milioane de români fac parte din grupuri vulnerabile social sau economic și își propune să găsească soluții și să ofere o mână de ajutor acestora. Dacă ai nevoie de ajutor și cauți soluții la problemele din viața de zi cu zi, intră pe invizibilii.ro!

RECALIBRARE ȘI DEZVOLTARE

Dar, așa cum Andra a descoperit pe propria-i piele, banii nu înseamnă totul.

„În timp, am lucrat cât am putut eu de mult să ies din supraviețuire și să intru în trăire. Să înțeleg că nu e de ajuns să muncesc ca o sclavă ca să îmi fie copilul bine. Mai trebuie să fiu și eu bine, să nu fiu goală și epuizată pe dinăuntru. Copiii nu se hrănesc numai cu mâncare. Au și o foame emoțională uriașă; dacă noi suntem niște zombi când ajungem acasă de la muncă, degeaba am umplut frigiderul cu mâncare și ghiozdanul cu rechizite”, explică Andra. 

Schimbările în bine nu i s-au întâmplat peste noapte. Nu a fost vorba de un moment care a răsturnat situația. Ci de ani de zile de muncă interioară: „Terapie, dezvoltare personală (la mic dejun, prânz și cină), o relație interioară din ce în ce mai sinceră cu mine”, după cum povestește Andra. 

După recalibrarea emoțională și mentală, ea a reușit să-și remodeleze relația cu banii și să se raporteze mai eficient la ideea de muncă. Așa că a fondat proiectele Școala de HR și Centrul de Carieră, fiind implicată și în alte activități frumoase, care îi hrănesc sufletul și mintea, dar fără a-i mai lua atât de mult din energia, resursele și timpul alocat familiei. 

Ba mai mult, în 2020 a luat decizia de a se muta la țară și să recondiționeze o casă bătrânească din satul Ciocănari din Vâlcea. Treaba asta i-a adus mai multe momente de conectare și bucurie cu familia, precum și o comuniune cu natura, aspect pe care îl neglijase la oraș.

UN FEL DE ACROBAȚIE, DAR FĂRĂ PLASĂ DE SIGURANȚĂ

„Să fii părinte singur, oriunde în lume, nu-i un lucru simplu. Să ai acest statut în România este acrobație de maximă performanță și grație, dar fără plasa de siguranță. Adesea înseamnă să fii competitiv profesional fără întrerupere, să ai chiar mai multe joburi pentru a face față financiar, să fii cât mai prezent în viaţa copiilor, să le oferi echilibrul emoţional și stabilitatea de care au nevoie, să ții casa cu tot ce presupune asta, să nu-ți permiți să te îmbolnăvești, să clachezi în vreun fel ori să-ți manifești slăbiciunile”. 

Cam așa descria jurnalista Daniela Palade Teodorescu din București situația în care s-a aflat timp de mai mulți ani, anume cea de mamă care își crește singură cei doi copii. Mai mult, ea spune că nici legislația nu vine suficient în ajutorul familiei monoparentale, iar comunitatea încă mai are rețineri, fățișe sau disimulate, în ceea ce privește acceptarea și înțelegerea statutului de părinte singur. 

„Registrul în care este abordată aceasta categorie socială variază de la stigmatizare până la malițiozitate și neîncredere. Rareori înțelegere și compasiune. Dar ceea ce nu se vede este că, dincolo de vulnerabilitate, părintele singur dispune de resurse interioare uriașe, care îl transformă într-o persoană extrem de responsabilă, tenace și puternică. Pentru că mereu trebuie să gândească și să acționeze în formula un părinte cât doi la un loc. Pe toate planurile – financiar, social, emoțional”, punctează Daniela.

Inevitabil, și Andra s-a lovit de stigmatizare. Era privită ciudat de multă lume, că este mamă singură și că „nu a fost în stare” să-şi salveze căsnicia. A avut chiar și prieteni care au avut nişte reacții la care nu se aştepta. „Suntem campioni la judecată. Ce nu înțelegem… judecăm”, spune ea cu regret. 

Apoi, mai este și provocarea cu rolul de părinte dublu. Într-un cuplu tradițional, există un echilibru de forțe. Iar în general tații au aplecare spre dezvoltarea cognitivă a copilului și mamele spre dezvoltarea emoțională. Când nu (mai) ai partener, ai de umplut și celălalt rol: „Ceea ce te epuizează. Ești și mamă, ești și tată, ești și angajat că să întreții casa - dar nu mai apuci să fii TU. Te pierzi în acest proces și singurul tău obiectiv devine protejarea copilului. Însă și noi avem nevoie să fim văzuți. Ca oameni. Să jelim după identitatea pierdută de soț/soție, să suferim în liniște și să nu fim nevoiți să ne înghițim lacrimile când copilul întreabă de celălalt părinte”, spune Andra. 

Andra mai spune că părinții singuri au nevoie și de locuri de muncă în care să se ducă cu capul sus, nu rușinați știind că ai lor colegi deja șușotesc pe la colțuri. „Insensibilitatea asta m-a zăpăcit cel mai tare. Să fii singur din punct de vedere emoțional în procesul asta. Să nu te înțeleagă nimeni, uneori nici măcar tu. Așa că ajungi să îngropi tot ce simți ca să poți să mergi mai departe. Și speri că va veni cândva, în viața asta, ziua când să scoți la suprafață ce n-ai putut să trăiești atunci și să cureți cum poți mai bine, ce zace prin tine!”, mărturisește Andra.

Ea știe că nu este așa peste tot, dar discriminarea părinților singuri încă există în unele organizații. Iar asta este opusul a ce au ei nevoie, anume de măsuri extra din partea angajatorului (precum și susținere din partea colegilor) că să poată facă față situației. „Dacă nu suntem în stare să o facem pentru părinți, poate măcar pentru copiii lor, care din păcate, ajung să repete scenariile de viață ale părinților întocmai, pentru că nu au primit ce aveau nevoie, la momentul potrivit!”, explică Andra.

„VREAU SĂ-MI RECAPĂT LINIȘTEA SUFLETEASCĂ”

Ramona își dorește cel mai mult să-și mențină psihicul liniștit în fața în fața amenințărilor, neimplicarea, șicanelor și a obstacolelor puse de către tatăl fetiței. „Asta este cea mai mare provocare pe care o trăiesc de aproape 2 ani de zile - și văd că nu are de gând să înceteze prea curând.” Nu i se pare normal ca tatăl să lipsească 99% din timp din viața copilului, apoi să vină în vizită când vrea, deși există o hotărâre judecătorească care stipulează clar programul de vizită. Sau să se lupte în van pentru custodia exclusivă, în ciuda dovezilor care arată lipsa de implicare a tatălui în educația copilului, iar contribuțiile financiare sunt făcute doar înaintea termenelor proceselor. Ba mai mult, acesta chiar s-a opus față de înscrierea fetiței la creșă, dând înapoi doar după ce a fost avertizat ca va fi dat în judecată. „Această custodie comună îngreunează lucrurile enorm în situația mea. Sunt terorizată psihic. Vreau liniște!”, își strigă ea disperarea.

PROBLEME DE SĂNĂTATE ȘI MAI MULTE JOBURI SIMULTAN

Edvin este din Constanța și singurul mod prin care a reușit să se descurce cu creșterea copilului a fost să aibă două joburi. Asta până anul trecut, când a făcut al doilea atac cerebral, ce l-a obligat să nu se mai suprasolicite. Cât să mai suporte și corpul să meargă cu motorul supraturat? „Norocul meu că am reușit să fac copilul relativ mare“, spune el.

Evident nu este singurul caz de părinte singur care își dă sănătatea peste cap - mai ales când nu beneficiază de un ajutor susținut din partea nimănui. „Cum am făcut față? Dormind cât mai puțin, îmbolnăvindu-mă (înainte fiind sănătoasă tun). Ajungând de două ori la spital. M-au văzut un neurolog și un cardiolog. Ambii au spus același lucru: burnout", povestește Ramona. „Am muncit mult noaptea (făcut torturi pentru un venit extra), astfel încât ziua să mă pot ocupa mai mult de copil”, ne spune și Andreea*, în timp ce Bianca* a schimbat un job bine plătit cu unul cu program mai potrivit: „A trebuit să renunț la joburi bine plătite la privat și sa încerc la stat, ca îngrijitoare de bătrâni, ca să mă potrivesc cu programul școlar al copilului”.

Iar acestea sunt doar câteva dintre multele cazuri și situații cu care se confruntă părinții singuri din România - care sunt adesea nevăzuți de societate, dar care sunt eroi pentru copiii lor.

NEVOILE PĂRINȚILOR SINGURI

De câțiva ani, comunitatea online a părinților singuri de la noi se coagulează în jurul grupului de Familii monoparentale de pe Facebook, care a devenit cel mai mare și mai activ grup de sprijin pentru părinții singuri, după cum ne spune Adrian Pășcuță, fondatorul acestuia.

Are peste 13.600 de membri și sunt inclusiv extensii locale în cadrul cărora părinții singuri se sprijină reciproc, fac schimb de informații și, uneori, se rezolvă și mici urgențe sociale. El mai spune că, pe lângă acest grup mai există și alte inițiative care pot ajuta, tangențial, și membrii ai comunității monoparentale din țara noastră, doar că aceștia nu reprezintă singura lor categorie-țintă.

„Atât în România, cât și în alte țări, principalele probleme cu care se confruntă părinții singuri sunt cele legate de creșterea copiilor, urmare de cele problemele financiare. Dar cum la noi rata divorțurilor este mai scăzută decât în multe alte țări din UE, pe cale de consecință, și serviciile destinate familiilor monoparentale sunt mai reduse. Există câteva inițiative, dar insuficiente, dacă ținem cont de amploarea nevoilor existente”, consideră Adrian Pășcuță.

Așa că fiecare încearcă să găsească tot felul de soluții, cu resursele și ajutoarele de care dispune. Unii își organizează extrem de bine ziua, fac comenzi online și mâncare în weekend, apelează la rude sau prieteni ori asociații. Și-au schimbat locul de muncă pentru ca să se „muleze” mai bine pe programul copiilor sau și-au luat un job remote și prioritizează sarcinile în funcție de urgențele care apar în ziua respectivă. Însă sunt unii care sunt singuri-singurei; și nici nu reușesc să se descurce cu banii.

Cei cu care am vorbit ne-au făcut o listă de lucruri care le-ar putea ușura viața de părinte singur:

• Introducerea unor deduceri mai mari pentru părinții care își cresc singuri copiii
• Locuri prioritare la creșe și în grădinițe
• Burse școlare pentru toți copiii crescuți de un singur părinte
• extinderea bazei de venit pentru care se acordă ajutoarele financiare de la stat;
• ajutor financiar sau acces gratuit pentru a putea trimite copilul la creșă, grădiniță și afterschool;
• mai multe zile libere de la job pentru îngrijirea copilului;
• o campanie de sensibilizare a opiniei publice referitoare la problemele reale cu care se confruntă o familie monoparentală;
• depistarea din timp a burnoutului în cazul părinților singuri;
• acces gratuit sau la preț modic pentru părinții singuri la consiliere juridică și consiliere psihologică.

CUM PUTEM VENI ÎN ÎNTÂMPINAREA PĂRINȚILOR SINGURI DIN ȚARA NOASTRĂ

Pe platforma Invizibilii există o colecție de resurse utile, disponibile în mod gratuit, pentru cei interesați de beneficiile financiare pe care le pot obține familiile monoparentale - și condițiile aferente.

De asemenea, platforma le oferă acces la resurse care îi pot ajuta să gestioneze mai ușor problemele cu care se confruntă și va continua să fie dezvoltată și populată cu resurse și recomandări care ar putea fi de ajutor pentru părinții singuri. Astfel, aceștia vor putea găsi informații despre alte inițiative din piață precum: ONG-uri cu expertiză în problemele cu care se confruntă, recomandări de cursuri menite să dezvolte abilități noi sau informații despre alte forme de sprijin social pe care le pot accesa în caz de urgență.

Platforma este o extensie a raportului "Invizibilii - Eroii de conjunctură ai României", realizat de Provident.

• Conform acestei cercetări, principala nevoie a familiilor monoparentale din țara noastră este o infrastructură mult mai bună și mai bine distribuită în teritoriu de îngrijire a copiilor, începând cu creșele și grădinițele și terminând cu ciclul gimnazial. Acestea ar trebui să asigure o potrivire mult mai bună cu programul standard de lucru, de 8 ore, astfel încât părinții să poată fi mai bine integrați pe piața muncii, și să nu ajungă temporar în economia gri sau neagră.

• Resurse - Familiile monoparentale se confruntă cu o problemă serioasă de resurse, de la resurse de timp pentru îngrijirea copiilor și dezvoltarea personală și profesională (atât a copiilor, cât și cea proprie) până la resursele financiare necesare pentru asigurarea acestora. În cazul copiilor, de exemplu, activitățile extracuriculare necesită cheltuieli pe care familiile monoparentale le pot acoperi doar cu dificultate, ducând în timp la adâncirea unor inegalități între acestea și restul lumii, conform sursei citate.

• Subvenții sau facilități fiscale - De asemenea, se impune acordarea de subvenții sau facilități fiscale pentru activități destinate copiilor. Pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare personală, educațională, și de petrecere a timpului liber pentru copii, se pot introduce facilități fiscale sau chiar subvenții pentru familiile monoparentale în anumite sectoare de activitate. De la transportul în comun până la sporturi și instituții de cultură, orice fel de facilitate fiscală este binevenită pentru o familie monoparentală cu dificultăți în a-și asigura necesarul lună de lună, arată raportul citat.

FAMILIA MONOPARENTALĂ - DEFINIȚII ȘI STATISTICI

Familia monoparentală poate fi definită în mai multe moduri. Cea mai întâlnită definiție se referă la părintele care locuiește singur, cu unul sau mai mulți dintre copiii lui care depind financiar de el, fără partener, soț sau soție, dar posibil cu alte rude. Conform acestei definiții, un părinte singur poate avea un partener, dar familia va fi considerată monoparentală cât timp acesta nu trăiește în aceeași locuință. De asemenea, părintele care crește singur copilul poate locui cu mai multe rude (de exemplu, bunicii copilului). 

Acest etalon este folosit în mod obișnuit în analizele comparative din țările UE, întrucât se consideră că nu este afectat de diferențele dintre state, se arată într-un studiu despre situația familiilor monoparentale din UE, realizat în 2020 de Parlamentul European.

În 2021, în UE existau 197 de milioane de gospodării, cu o medie de 2,2 membri per locuință. 12,6% din aceste gospodării erau locuite de familii monoparentale, potrivit Eurostat.

Cea mai mare pondere a gospodăriilor din UE în care un singur părinte își crește copiii se înregistrează în Estonia, Danemarca, Lituania și Letonia, toate cu peste 20%. În schimb, Slovacia, Croația, Grecia și Slovenia au cele mai mici procente - toate sunt 5%. România depășește foarte puțin acest nivel de 5%.

Totuși, alte statistici estimează că peste 300.000 de copii din România sunt crescuți de un părinte singur.

***

Familiile monoparentale din România se confruntă cu provocări specifice și uneori cu stigmat, însă Daniela Palade-Teodorescu ne amintește de un lucru important: „Familia e acolo unde există iubire. Și atât”. Având acest lucru în minte, poate am reuși să renunțăm la etichete denigratoare și să construim un viitor mai bun pentru toți.