Întâlnire inedită între copii supradotați și manageri de top din România

Copii-cu-abilități-înalte-la-Nordis-Group2

De 1 iunie, un grup de copii supradotați din România a avut parte de o experiență inedită. Copiii s-au întâlnit cu manageri de top din cadrul unuia dintre cele mai importante grupuri imobiliare din țara noastră, specializat în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux.

Elevii și managerii au stat față în față și au discutat foarte serios despre oportunitățile pe care le poate avea un tânăr dacă alege să se dezvolte în România. 

Aproape 20 de elevi de la Romanian Gifted School, prima școală din țara noastră pentru copii cu abilități înalte, copii despre care spunem că sunt supradotați, și-au dorit să vadă, de ziua lor, cum arată locul de muncă al unui manager de top din România.

ADVERTISING

Au fost primiți cu emoție la Nordis Group, unde s-au întâlnit cu managerii celor 7 companii din grup și cu directorii de departamente. Le-au ascultat poveștile de succes și au avut ocazia să pună întrebări și să afle cum își gândește un manager proiectele, care sunt ultimele tendințe arhitecturale și cum se integrează energia verde în industria hotelieră, cât de mult a avansat tehnologia în acest domeniu sau despre cum ar trebui să se promoveze România mai bine pentru ca străinii să cunoască mai mult locurile extraordinare din țara noastră. 

ADVERTISING

Noi apreciem excelența și le spunem copiilor, de fiecare dată când avem ocazia, să țintească sus și să aibă încredere că este posibil să realizeze orice își propun. Ne-au uimit văzându-i cât de frumos și de profunde gândesc, cât sunt de liberi. Trebuie doar să fie sprijiniți, lăsați să viseze, pentru că nimic nu este imposibil. Totul se poate. A visa e omenesc, a înfăptui ceea ce visezi e extraordinar,” a declarat Emanuel Poștoacă, fondatorul Nordis Group.

Atunci când te gândești la viitor, nimic nu e mai important decât educația copiilor. Ei trebuie să fie încurajați să crească frumos, să-și afle talentele, abilitățile, să evolueze, să-și atingă potențialul”, a adăugat Anca Drugan, managing partner Nordis Travel, organizatorul evenimentului.

ADVERTISING

“Pentru copiii și adolescenții prezenți, întâlnirea de astăzi a fost despre mindset, valori, relații de business, curaj și echipă. Când inteligența cognitivă se împletește cu un caracter frumos, succesul și celelalte vin de la sine”, a spus la rândul ei Simona Mitrea, manager Romanian Gifted School.

Despre Romanian Gifted School

Romanian Gifted School, prima școală din țară dedicată copiilor cu abilități înalte, a fost înființată anul trecut și are, în prezent, peste 40 de elevi cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.

Copiii cu abilități înalte sunt acei copii care, în mod uzual, sunt numiți genii și care, în virtutea unor abilități deosebite, sunt capabili de performante impresionante. Dacă însă nu sunt integrați într-un sistem educaţional specific nevoilor lor, potențialul acestor copii riscă să se irosească. 

Despre Nordis Group

În prezent, Nordis Group este format din șapte firme: Nordis Hotels, Nordis Develompent, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture, Nordis Travel și Nordis Property Management. Grupul funcționează cu o echipă de peste 300 de angajați, implicați în toate diviziile și proiectele grupului.