În Brașov nu se mai poate plăti parcarea: Operatorul a dispărut în ceață după rezilierea contractului cu Primăria

În Brașov nu se mai poate plăti parcarea: Operatorul a dispărut în ceață după rezilierea contractului cu Primăria

Firma P&P, care opera serviciul de parcare din Brașov înainte să i se rezilieze contractul, a dispărut înainte să predea echipamentele, anunță primarul Allen Coliban, menționând că depune plângere penală.

“Pierdut concesionar. Îl declarăm nul. După rezilierea contractului, P&P au scos din funcțiune parcometrele și s-au pitit.  Astăzi depunem plângere penală”, a anunțat vineri dimineață edilul.

“Pierdut concesionar. Îl declarăm nul”După rezilierea contractului, P&P au scos din funcțiune parcometrele și s-au pitit. Astăzi depunem plângere penală.

Publicată de Allen Coliban pe Vineri, 14 mai 2021

Ulterior, Allen Coliban s-a dus personal la sediul operatorului P&P și a constatat că acesta ”a fugit de brașoveni”.

ADVERTISING

”După cum probabil știți, contractul abuziv cu P&P a fost reziliat vinerea trecută prin Hotărâre de Consiliu Local, iar operatorul a fost notificat în scris. Potrivit contractului, P&P ar fi trebuit să se prezinte ieri, 13 mai, la primărie, pentru a preda toate bunurile de retur.

Contractul dintre primărie și P&P este cât se poate de clar: în momentul încetării contractului, toate bunurile de retur revin Primăriei Brașov. Vorbim despre parcometre, aplicații, mașini și în general toate reperele de infrastructură necesare funcționării serviciului de parcări.

Reprezentanții operatorului P&P nu au venit ieri și nu au răspuns, aşa că am făcut o nouă convocare pentru azi dimineață, convocare pe care au ignorat-o din nou.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Fiindcă toate au o limită, astăzi am mers personal la sediul operatorului și am constatat că P&P pur și simplu nu mai este de găsit. Reprezentanții societății au dat bir cu fugiții, s-au ascuns, ca într-un film prost, sperând, probabil, că astfel vor scăpa de răspundere”, a scris vineri pe Facebook primarul Brașovului.

Nu se mai poate plăti parcarea în Brașov

Edilul a mai precizat că ”încă de vinerea trecută, P&P a scos din funcțiune aparatele și toate elementele de infrastructură și a suspendat serviciul de relații cu clienții, o atitudine care denotă o extremă rea-credință”.

ADVERTISING

”Problema celor de la P&P este însă că distracția abia începe și că această rea-credință și încălcarea termenilor din contract vor fi atacate în instanță, pentru a recupera prejudiciul pe care această firmă îl cauzează în mod direct comunității brașovene și bugetului local.

P&P se face vinovată de abuz de încredere, adică de însușirea unor bunuri care nu-i aparțin și refuzul de a le returna proprietarului de drept. Nicio grijă, acest prejudiciu va fi recuperat în instanță!”, dă asigurări Allen Coliban.

Primarul admite că ”momentan nu se poate plăti parcarea în municipiul Brașov, fiindcă primăria nu poate încasa bani”, însă dă asigurări că există ”un proiect nou-nouț pentru sistemul de parcări, care va funcționa de acum direct în subordinea primăriei și al cărui beneficiar va fi tot bugetul local”, precizând că va dura câteva săptămâni până când noul sistem va fi operațional.

Curajoasa firmă P&P a fugit de brașoveni, dar nu poate fugi de răspundere.Am avut prea mult bun simț și prea multă...

Publicată de Allen Coliban pe Vineri, 14 mai 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇