Guvernul a aprobat în cadrul unei ședințe de sâmbătă un proiect de lege prin care sunt majorate amenzile pentru șoferii care circulă pe drumurile din România fără a avea rovinietă.
Potrivit unui comunicat al Executivului, cuantumul amenzilor este stabilit în funcţie de tipul autovehiculelor, iar valoarea minima a acestora va fi de două ori și jumătate mai mare decât valoarea rovinietei anuale. Cât despre pragul maxim al amenzii, acesta va fi de 4 ori mai mare.
Spre exemplu, pentru un autoturism, valoarea anuală a rovinietei este de 138 de lei, ceea ce înseamnă că amenda va fi cuprinsă între 345 de lei și 552 de lei.
Proiectul Ministerului Transporturilor arăta că din 2010 până în prezent, nu au fost actualizate sancțiunile, în timp ce în această perioadă, rovinieta s-a scumpit cu 20%.
De asemenea, din 2015 până în 2021, numărul amenzilor pentru neplata taxei de drum s-a dublat.
Guvernul mai precizează în comunicat că amenda stabilită prin procesul verbal de constatare a contravenţiei poate fi achitată la jumătate din minimul acesteia prevăzut de lege, în termen de 15 zile de la comunicare.